Violențele și teroarea continuă în Thailanda

17 mai 2010 | Politică

     La Bangkok, premierul Abhisit Vejjajiva a declarat stare de asediu, în contextul în care violenţele dintre trupele thailandeze şi protestatari au escaladat, în cursul celor mai violente proteste politice din ultimii 18 ani. Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 221 de oameni au fost răniţi în ultimele zile, conform Bloomberg.com.

 

http://i.telegraph.co.uk

    Liderii thailandezi au refuzat categoric propunerile protestatarilor, care au cerut demisia guvernului și intervenţia ONU pentru stoparea conflictului. În schimb, oficialii de la Bangkok îi acuză pe membrii Cămăşilor Roşii că sunt înarmaţi până în dinţi, că au lansatoare de rachete şi bombe cu gaz, și că îi provoacă deliberat pe soldaţi pentru ca să obţină fotografii compromiţătoare cu aceştia, în timp ce îşi îndeplinesc datoria. Totuși, reporterii CNN au precizat că nu au văzut protestatari care să folosească lansatoare de rachete.

 

    Trupele thailandeze au primit autorizaţia să deschidă focul asupra protestatarilor, dacă aceştia se vor apropia prea mult, a declarat colonelul Sunsern Kaewkamnerd. Conform purtătorului de cuvânt al guvernului, armata este autorizată să folosească armele de foc doar împotriva „teroriştilor" înarmaţi, nu şi împotriva civililor.

 

    Confruntările au avut loc în special în zona parcului Lumpini, unde erau concentrate principalele forţe ale protestatarilor. Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 221 de oameni au fost răniţi în ultimele zile, conform Bloomberg.com. De partea trupelor militare, un singur soldat şi-a pierdut viaţa în timpul confruntărilor. Mai multe femei şi copii au fost adăpostiţi într-un templu budist, pentru a fi feriţi de zona de conflict.

 

    În această dimineaţă, s-a anunţat decesul generalului Seh Daeng, unul dintre liderii Cămăşilor Roşii (grupare cunoscută şi sub numele de Frontul Unit pentru Democraţie împotriva Dictaturii), ca urmare a rănilor provocate de un lunetist în timpul protestelor din săptămâna anterioară.

 

    Ministrul educaţiei a anunţat închiderea şcolilor. Ca urmare a violenţelor tot mai puternice, investitorii străini încep să se retragă. Mai multe ambasade, între care cele ale SUA, Marii Britanii, Canadei, Japoniei şi Australiei, au fost închise. Ambasada SUA le-a sugerat cetăţenilor americani să-şi amâne călătoriile la Bangkok.

 

    Protestele începute la jumătatea lunii martie au condus la rănirea a peste 1.000 de persoane. „Este o situaţie care nu pare să se amelioreze", a declarat un reporter CNN aflat la faţa locului.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Video: Cum s-a văzut demisia premierului Boc în presa străină Explozie de violență în Siria după votul privind rezoluția Consiliului de Securitate ONU Religia câştigă prezidenţialele în Statele Unite Citeşte mai mult