Vaticanul cere soluţii pentru tensiunile și pentru creștinii din Orientul Mijlociu
Comunitatea internaţională ignoră situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu. Conflictul israelo-palestinian, războiul din Irak şi situaţia instabilă din Liban au forţat mii de creştini să părăsească regiunea, atrage atenţia Vaticanul. Documentul emis de Vatican subliniază că odată cu ascensiunea „Islamului politic" se formează un „curent extremist" care constituie o ameninţare pentru creştinii din regiune. Poziţia Vaticanului vine în contextul unei reacţii internaţionale vehemente faţă de blocada Israelului din Gaza.
„De decenii întregi, conflictul israelo-palestinian nerezolvat, nerespectarea legilor internaţionale, egoismul marilor puteri şi lipsa de respect faţă de drepturile omului au perturbat stabilitatea regiunii şi au supus populaţiile lor unui nivel de violenţă care i-a dus la disperare". Tot în document se precizează că ocuparea teritoriilor palestiniene de către israelieni creează dificultăţi în viaţa de zi cu zi, inclusiv în privinţa accesului la locurile sfinte.
Limita dintre politică şi religie devine din ce în ce mai neclară, fapt ce determină o scoatere a creştinilor în afara cadrului legal care să le protejeze drepturile şi libertăţile. „Cheia unei vieţuiri armonioase între creştini şi musulmani este recunoaşterea libertăţii religioase şi a drepturilor umane", se precizează în document.
În ultima zi a vizitei sale în Cipru, Papa a făcut un apel către comunitatea internaţională pentru ca să se caute soluţii urgente pentru crizele Orientului Mijlociu şi, în special, pentru criza din Ţara Sfântă, înainte ca aceste conflicte să degenereze în vărsări de sânge mai mari. Totodată, suveranul pontif şi-a exprimat speranţa că întâlnirea din octombrie va atrage atenţia lumii asupra situaţiei precare a credincioşilor creştini din Orientul Mijlociu.
Documentul prezentat de Vatican, numit Instrumentum Laboris, va sta la baza discuţiilor şi dezbaterilor care vor dura două săptămâni şi care îi vor reuni pe episcopii din Orientul Mijlociu.
Ciprul ar putea să aibă un rol important „în promovarea dialogului şi a cooperării" în regiune, populaţia majoritar ortodoxă fiind considerată de Vatican un pod între Europa şi Orientul Mijlociu, notează Associated Press.
Recomandăm:
- Papa sosește azi în inima africană a religiei voodoo
- Papa a deplâns moartea a patru copii romi
- Vaticanul nu aprobă spovedania prin iPhone
- Papa a binecuvântat reţelele de socializare online
- Papa: conflictele dintre Italia și Biserica Catolică s-au încheiat
- Vaticanul le întinde mâna anglicanilor conservatori
- Papa Benedict „rebranduiește” Vaticanul
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Papa Benedict al XVI-lea a amintit participanţilor la simpozionul despre abuzurile sexuale comise de clerici, ce se desfăşoară la Roma, că vindecarea victimelor este de o importanţă maximă şi trebuie să meargă în paralel cu însăşi înnoirea Bisericii. (Catholica.ro)Arhiepiscopul e Canterburry ia poziție împotriva eutanasiei
El a avertizat că orice lege care ar permite suicidul asistat ar fi un „dezastru" pentru Marea Britanie și ar fi ca și cum „s-ar declara legal că viața nu merită trăită." (Christian Telegraph)Confesiunea la biserică a unui bărbat ar putea fi folosită împotriva lui într-un proces
Un bărbat baptist i-a mărturisit pastorului său că atunci când avea 15 ani a agresat o fetiță de 9 ani. Mărturia sa ar putea fi folosită împotriva sa într-un proces de hărțuire sexuală. (CBS)Congresmeni nemulțumiți de „secularizarea" unui logo
Mai multe zeci de membri ai Congresului american sunt nemulțumiți că Aviația a înlăturat cuvântul „Dumnezeu" din logo-ul unui birou de achiziții. (Religion News)Religiozitatea, sursă a recuperării posttraumatice
Cercetarea întreprinsă de Raimar Kremer ne arată felul în care tradiţia protestantă contemporană, dincolo de variaţiile ei de opinie asupra anumitor realităţi (poziţie specifică ethosului protestant), poate contribui la teologia pastorală ecumenică. (Ziarul Lumina)





