Europa twin-speed: unora le merge bine, unora ne merge rău
Contrastul puternic între traiectoriile economice ale țărilor din interiorul zonei Euro a fost evidențiat marți, când Germania a anunțat că are cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii 20 de ani, în timp ce Spania a informat că a ajuns la a cincea lună de creștere consecutivă a numărului persoanelor fără un loc de muncă.
Şomajul din Germania a scăzut de la 6,9% în noimbrie la 6,8% în decembrie, atingând astfel un nou record minim, de la unificarea ţării în urmă cu două decenii. Numărul persoanelor angajate a ajuns, pentru prima dată, la un prag de 41 de milioane, au anunţat, marţi, autorităţile de la Berlin.
Potrivit Mediafax, anul trecut, Germania a înregistrat o medie a numărului de şomeri de 2,976 milioane, minimul ultimilor 20 de ani, şi o rată a şomajului de 7,1%, în contextul în care țara are circa 82 milioane de locuitori.
Germania continuă să fie cea mai prosperă economie europeană, în timp ce, în multe țări din Europa şomajul a atins cote alarmante, din cauza recesiunii şi a măsurilor de austeritate.
În Spania anului 2011, șomajul a ajuns să afecteze un număr de 4.422.359 de persoane, o cifră record care confirmă „deteriorarea situaţiei economice în cel de-al doilea semestru al anului", a susţinut secretarul de stat spaniol pentru Muncă, Engracia Hidalgo.
Creşterea din 2011 a şomajului a fost mult mai mare decât cea produsă în 2010, când s-au înregistrat cu 176.470 mai mulţi şomeri faţă de 2009, informează Agerpres.
Proporțional însă, creșterea şomajului în 2011 a fost mai mică faţă de evoluţiile ascendente din 2008 şi 2009. 2011 se situează pe a treia poziție în topul anilor cu cele mai creşteri ale şomajului de la începutul crizei.
Analiștii preconizează că economia Europei ar putea reveni la un nivel de creștere sustenabilă abia în 2013. Între timp însă, o contracție economică este inevitabilă. Potrivit CNN, chiar şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a admis această posibilitate în noiembrie.
În luna septembrie, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, cataloga drept dramatic faptul că unul din cinci tineri nu au un loc de muncă în UE şi cerea statelor membre şi companiilor să intervină. „În momentul de faţă trebuie să dăm o speranţă concretă pentru că unul din cinci tineri în UE nu pot să găsească un loc de muncă. În unele ţări situaţia tineretului este chiar dramatică" , a spus Barroso, citat de România Liberă.
Președintele CE a solicitat companiilor din statele europene „să facă un efort suprauman" pentru a oferi tinerilor stagii şi burse, locuri de muncă tinerilor, explicând că aceştia pot fi plătiţi din Fondul Social European. Barroso a mai spus și că Executivul european se va concentra pe situaţia tinerilor din fiecare stat membru.
Potrivit unor date recent publicat de Biroul Internațional al Muncii, rata şomajului în România a ajuns, în trimestrul III din 2011, la 7,2% din populaţia activă, în creştere cu 0,3% faţă de perioada similară din anul precedent.
Surse: CNN, Mediafax, Agerpres, România liberă
Recomandăm:
- Un milion de imigranţi angajaţi în SUA în plină criză
- Video: În SUA, şomerii îşi aduc CV-urile la altar
- Schimbarea la faţă a zonei euro: cine rămâne şi cine pleacă
- Un deşert mondial de şomeri şi nicio cale de ieşire
- Șomajul: frica mondială cu cea mai mare creștere
- Laureaţi Nobel: zona euro va vedea un boom
- UE: Șomajul a atins un nivel record
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
- Provocările unei noi realități: era post-antibiotice





