Supravieţuitorii cancerului sunt îndemnaţi la sport (VIDEO)

29 iun 2010 | Sănătate

    Tot mai multe dovezi ştiinţifice vin să întărească ideea că exerciţiul fizic poate îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii bolnavilor de cancer şi poate încetini declinul funcţiilor fizice, ce se instalează în organism după terminarea tratamentului împotriva bolii.

 

Tratamentul împotriva cancerului accelerează procesul de îmbătrânire cu 10 ani (Foto: tea-brewery.com)    Într-un an, o femeie care urmează un tratament chimioterapic pentru cancerul la sân se poate confrunta cu o accelerare a procesului de îmbătrânire cu 10 ani, notează Lauran Neergaard pentru Associated Press.

 

    Asemenea persoanelor sănătoase, bolnavii de cancer ar trebui să facă exerciţiu fizic cel puţin două ore şi jumătate pe săpămână, spune o comisie de specialişti din cadrul Colegiului American pentru Medicina Sportului. Deşi bolnavii nu se vor simţi apţi pentru exerciţii, specialiştii sfătuiesc ca aceştia să fie cât mai activi în zilele în care se simt mai bine.

 

Sportul în cuplu poate ridica moralul şi îmbunătăţii tonusul fizic al pacienţilor bolnavi de cancer (Foto: AP)    Un studiu al Universităţii Oregon Health and Science urmăreşte să dovedească beneficiile pe care activitatea fizică împreună cu soţia, le poate avea asupra celor ce suferă de cancer la prostată. „Sportul împreună cu soţia ar putea avea atât efecte fizice, dar şi efecte emoţionale," afirmă dr. Kerri Winter-Stone, care mai notează că acest tip de exerciţii ar putea uşura presiunea psihică pe care boala o pune asupra căsniciei celor doi.

 

    Un alt studiu, al Universităţii Duke, urmăreşte să vadă dacă exerciţiile aerobice, practicate de trei ori pe săptămână ar putea îmbunătăţi tonusul bolnavilor de cancer la plămâni. Totuși, medicii nu au putut evalua cu certitudine influenţa exerciţiului fizic, deoarece statistic, cancerul pulmonar este depistat de obicei în fazele finale.

 

Sportul încetineşte declinul funcţiilor fizice (Foto: weblogs.wpix.com)    Declinul fizic ar putea fi încetinit prin exerciţiu fizic de întărire a muşchilor, plus o dietă mai bună, relevă şi studiul Demark-Wahnefried, care a evaluat starea a 641 de supravieţuitori ai cancerului, supraponderali.

 

    Deşi, până de curând, medicii recomandau pacienţilor bolnavi de cancer să se menajeze şi să evite efortul fizic, cercetările recente încurajează, din contră, activitatea fizică frecventă. Astfel că, numeroase programe de exerciţii au fost concepute special pentru pacienţii care se recuperează după cancer (vezi video).

 

Raluca-Ioana va Steden (Foto: Hotnews)    Şi medicii români au veşti bune. În câteva luni, apariţia cancerului va putea fi depistată în doar şase minute, datorită unui aparat inventat de o româncă, Raluca van Staden, descoperire medaliată cu aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva. Testarea cu acest aparat va fi disponibilă în ţara noastră începând cu luna noiembrie. Examenul medical va fi efectuat în cabinetele medicilor de familie şi va costa câţiva euro. La ora actuală testele la tomograf sau biopsii au tarife de sute de lei, iar rezultatele sunt disponibile la câteva săptămâni de la control.

 

    Aproximativ 3 milioane de români suferă de cancer, ţara noastră înregistrând circa 700.000 de cazuri noi anual.

Galerie video

Taguri:

cancer

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

BibleMesh.com: Spitalele de azi există datorită creștinilor Din club în farmacie: Drogul „Special K”, prescris pentru depresia severă Pe moarte, după ce a mâncat 15 ani NUMAI nuggets de pui Citeşte mai mult