Studiu Barna: E cool să fii creştin. Dar nu să vorbeşti despre asta
Adolescenții vin la biserică și sunt activi în programele de tineret. Totuși, spiritualitatea lor vibrantă este vizibil diversă, fluidă, mulându-se după trenduri în societate, afirmă un studiu al Barna Group care conchide: Tinerii cred că e cool să fii creștin, dar nu și să vorbești despre asta.
Tinerii sunt grupul cel mai activ religios în cadrul populației americane, cu un procent de 60% dintre ei implicați săptămânal în activitate spirituală de grup. Un studiu al Barna Group relevă însă că, în ciuda acestui fapt, spiritualitatea tinerilor este vizibil diversă și fluidă.
Spiritualitatea tinerilor de azi se află sub limita deceniilor trecute în ceea ce privește o serie de aspecte clasice ale vieții unui credincios: participarea la grupurile de întâlnire din biserică, rugăciune, donații, lectura textelor spirituale altele decât Biblia, evanghelizare față de semenii lor (tineri de aceeași vârstă).
David Kinnaman, președintele Barna Group și directorul cercetării atrage atenția asupra faptului că aceste schimbări notabile scapă neobservate de liderii bisericii pentru că alte două aspecte le maschează: participarea tinerilor la biserică și implicarea în proiecte de tineret. Prezența la biserică și participarea la proiecte de tineret sunt liniștitoare pentru biserică, deși ele ascund o deficiență la nivelul celorlalte dimensiuni ale vieții spirituale. Kinnaman a comentat că spiritualitatea tinerilor e vibrantă dar subțire. „Dialogul cu Dumnezeu pierde teren în fața socializării pe Facebook".
Schimbarea cea mai marcantă este aceea că tinerii de azi sunt foarte puțin înclinați spre conversații spirituale despre credința lor cu alte persoane, necreștine. Procentul este de sub 45%, în timp ce în anul 1997 era de 63%. Tinerii de azi, notează Kinnaman, simt că în cultura contemporană este nepopular să faci afirmații categorice despre religia ta sau să fii agresiv evanghelistic. „Deși majoritatea tinerilor cred că e cool să fii creștin, puțini cred că religia merită să fie discutată cu alții."
La nivel academic este observabilă o tendință care poate explica fenomenul. Președintele unui institut teologic metodist afirma recent că cei care caută să îi evanghelizeze pe alții au o percepție greșită despre ce înseamnă să îl urmezi pe Iisus. Dorința lui este aceea de a transforma institutul într-un seminar inter-religios. Un evanghelist american atrăgea atenția că, în general, creștinii se tem să vorbească altora despre credința lor.
La nivel european, universitățile marginalizează studierea teologiei ca disciplină în favoarea studiilor religioase, cu o abordare generalistă. Rezultatele ar putea fi următoarele: viitorii lideri religioși să fie formați în instituții strict bisericești, iar teologia, ca materie, să piardă masiv teren în fața altor studii cu tematică religioasă. „A trece la studii religioase este, în parte, o reacție la numărul scăzut de studenți, dar și o reflectare a pluralismului religios în Europa", se arată într-o notă finală a participanților la Conferința Bisericilor Europene (7-10 iulie, Graz), citată de Anglican Journal.
Taguri:
Recomandăm:
- Papa a vorbit despre Noua Evanghelizare
- Internetul face ucenici... pentru Iisus - studiu
- Oamenii de ştiinţă atei resping religia şi preferă spiritualitatea
- Tinerii aceștia ce mai vor?
- Eşecul poate să devină un pas spre succes
- Lideri creştini atrag atenţia asupra spiritualităţii la modă
- Evanghelizare istorică - 69.000 de convertiţi
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012




