Studiu: Rugăciunea temperează mânia şi scade agresivitatea
Rugăciunea îi ajută pe oameni să îşi tempereze mânia şi să fie mai puţin agresivi. Cei care spun o rugăciune după ce au fost insultaţi au o capacitate mai mare de a depăşi calmi situaţia, comparativ cu aceia care nu se roagă în astfel de situaţii.
Concluziile aparţin unei echipe formată din 2 cercetători americani şi un cercetător olandez, care a realizat un studiu pe care l-a publicat în ediţia online a publicaţiei Personality and Social Psychology Bulletin, informează Reuters.
„Oamenii îşi îndreaptă adeseori atenţia spre rugăciune atunci când trec prin emoţii negative, inclusiv prin mânie. Am descoperit că rugăciunea îi ajută în mod real pe oameni să facă faţă sentimentelor de mânie, ajutându-i probabil să îşi schimbe perspectiva asupra evenimentelor care i-au enervat şi ajutându-i să ia lucrurile mai puţin personal", a declarat Brad Bushman, profesor de comunicare şi psihologie la Ohio State University, unul dintre autorii studiului.
Bushman a subliniat că studiul nu demonstrează vreo intervenţie divină în cazul celor care se roagă, ci arată că rugăciunea schimbă perspectiva, iar această schimbare de perspectivă are efecte benefice.
Influenţa benefică a rugăciunii nu are o legătură evidentă cu apartenenţa religioasă a celor care se roagă, nici cu frecvenţa cu care aceştia participă la serviciile religioase ale bisericilor. Studiul a arătat că efectele pozitive ale rugăciunii apar în dreptul celor care se roagă, indiferent dacă aceştia merg mai des sau mai rar la biserică.
Unul dintre experimentele realizate de echipa de cercetători a urmărit reacţiile a 53 de studenţi americani. Aceştia au scris câte un eseu pe care l-au dat spre a fi evaluat de unul dintre colegi. La final, fiecare a primit o evaluare a eseului, dar care nu era din partea unui alt coleg, ci din partea celor care au realizat studiul. În fapt, fiecare student a primit aceeaşi evaluare care se încheia cu afirmaţia: „Acesta este cel mai prost eseu pe care l-am citit vreodată."
Participanţii la studiu au fost informaţi, în etapa a doua a studiului, despre cazul unei studente, Maureen, care avea o formă rară de cancer. După ce li s-a prezentat cazul fetei, studenţii au fost provocaţi fie să mediteze câteva minute la situaţia ei, fie să se roage pentru ea. Cercetătorii au măsurat printr-o serie de chestionare nivelul de mânie a studenţilor, în ambele cazuri: la evaluarea eseului şi, apoi, după experimentul cu Maureen. S-a constatat că nivelul mâniei şi frustrării era mai mic la studenţii care s-au rugat pentru Maureen decât la cei care doar au meditat la cazul ei.
Acesta a fost doar unul dintre experimentele cercetătorilor. Au urmat şi altele, dintre care unul a fost realizat la o universitate din Olanda, notează sciencedaily.com.
„Când oamenii se confruntă cu propria mânie, ar merita să ia în considerare vechiul sfat de a se ruga pentru duşmanii lor", a precizat Bushman.
Studiul a fost realizat de Bushman împreună cu Ryan Bremner, de la University of Michigan, şi cu Sander Koole, de la VU University din Amsterdam. Potrivit echipei de cercetători, acestea au fost primele studii experimentale cu privire la efectele rugăciunii asupra mâniei şi agresivităţii unei persoane.
(Foto: leadershipmilitar.ro)
Taguri:
Recomandăm:
- Franţa a interzis rugăciunea pe stradă
- Papa: rugăciunea pleacă de la o certitudine
- Rugăciuni pentru cosmonauți - azi ultimul zbor NASA
- Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor
- Milioane de creştini s-au rugat pentru cei persecutaţi
- Ziua rugăciunii pentru problemele copiilor
- Două treimi dintre români spun că se roagă
ARTICOLE SIMILARE
Post pentru pace în Ţara Sfântă
În scrisoarea pentru Postul Mare 2012, patriarhul latin de Ierusalim, Fouad Twal îndeamnă şi la "post spiritual", în care simţurile renunţă la păcatul cu "cuvântul, fapta şi omisiunea".(Catholica)
Cardinalul Timothy M. Dolan din New York a afirmat că este bucuros să fie Cardinal, dar că ţinteşte spre ceva mai înalt: "îmi doresc cu adevărat să fiu sfânt". (Catholica)
Israeliţii se roagă pentru miracole la mormintele rabinilor
În Israel a luat naştere un nou fenomen, în care sute şi mii de oameni se îngrămădesc la mormintele figurilor biblice antice sau ale rabinilor moderni, spunând că au fost martori la miracole.(Huffington Post)
Pastorul Darell Gilyard a intrat în închisoare în 2009 pentru că molestase o fetiţă de 9 ani. Acum a fost eliberat şi reinstituit în funcţia sa de pastor. Copiii nu au voie să participle la predicile sale.(Huffington Post)
Episcopii catolici se opun legalizării cazinuorilor din Kentucky, SUA
Reverendul Patrick Delahanty, director executiv al Conferinţei Catolice din Kentucky a trimis o scrisoare oficială senatorilor, detaliind îngrijorările unanime ale celor 4 episcopi care reprezintă 400.000 de credincioşi ai statului, cu privire la intenţia de legalizare a cazinourilor.(AP)





