Sindromul clovnului. Triștii din spatele zâmbetelor
Celor din jur le pot părea lipsiți de probleme. Au un loc de muncă bun, o casă, o familie și o viață socială activă. Însă în spatele aparențelor se ascund atacuri de panică secrete, insomnie, sentimente zdrobitoare de inferioritate și chiar gânduri de suicid. Astfel de cazuri sunt din ce în ce mai răspândite, scriu jurnaliștii de la Daily Mail.
Surprinzător este că sentimente de acest fel au chiar și actorii de comedie care, prin definiție, sunt oameni care inspiră o stare de bine și debordează de umor. Pentru specialiști nu este o raritate ca tocmai comedienii să sufere de depresie cronică. Cunoscutul actor Jim Carey a mărturisit, în urmă cu câțiva ani, că se luptă cu o boală extrem de dură, care îl aruncă din culmea euforiei în abisul întunecat al depresiei: suferă de tulburare bipolară.
Însă această realitate este la ordinea zilei pentru milioane de oameni obișnuiți. Sub masca zâmbitoare se poate ascunde o durere greu de imaginat. „Depresia zâmbitoare", cum a numit-o psihiatrul londonez Cosmo Hallstrom, se manifestă la pacienții care „au simptome de depresie, însă adesea nu vor recunoaște că suferă." Ba mai mult, spune specialistul, astfel de oameni vor încerca să ascundă orice problemă. „Unori spun 'nu, nu sunt deprimat' și îți zâmbesc. Dar e un zâmbet trist," a explicat Hallstrom.
Simptomele recunoscute ale depresiei sunt tendința de a plânge, sentimentele de letargie, apatie, poate chiar lipsa dorinței de mișcare. Însă nu toate persoanele care suferă de depresie vor manifesta astfel de simptome. Pacienții „zâmbitori" ar putea fi chiar din rândul celor care nu conștientizează că suferă de depresie, susține Bridget O'Connell, directorul Departamentului de Informare al organizației de caritate pentru persoanele cu probleme mentale „Mind".
Daily Mail prezintă cazul tinerei Allison, în plină ascensiune profesională ca specialist de marketing. Tânăra a povestit că, în jurul vârstei de 26 de ani, starea ei a devenit greu de suportat. „Tuturor le păream deșteaptă și încrezătoare," mărturisește Allison, însă realitatea era cu totul alta. „Ajungeam acasă seara cu o durere de cap orbitoare și plângeam ore în șir înainte să adorm, la 4 dimineața, apoi mă trezeam și mergeam iar la serviciu."
Allison povestește că o vreme nu a spus nimănui prin ce trece de teamă să nu fie judecată drept nebună sau ironizată de cei din jur. Atunci când și-a făcut curaj și a vorbit cu șeful ei, acesta i-a spus sec că depresia nu face parte din fișa postului și că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă s-ar retrage de la locul de muncă și ar spune colegilor că suferă din cauza unui virus. După demisie, s-a internat într-un spital de psihiatrie, perioadă despre care Allison spune că a fost una de transformare.
Terapia de condiționare cognitivă a comportamentului a dat roade și, spune Allison, a ajutat-o să își reantreneze creierul să lupte cu gândurile negative care o asaltau. „Credeam că trebuie să ascund astfel de lucruri. Însă după terapie, pentru prima dată, am fost capabilă să vorbesc deschis despre cum mă simțeam," a mai povestit tânăra care astăzi activează în diverse campanii împreună cu organizațiile pentru sănătatea mentală.
Specialiștii recunosc existența unui stigmat al persoanelor care suferă de depresie, însă spun că acesta începe să se diminueze și că oamenii vorbesc mai deschis despre suferința psihică. Pentru Allison, a vorbi deschis a însemnat să își pună viața în ordine. „Cred că viața mea ar fi arătat altfel dacă aș fi primit ajutor mai din timp și aș fi fost mai deschisă cu privire la ce mi se întâmplă," a spus tânăra care îi încurajează pe cei care suferă „să nu își nege suferința, fiindcă aceasta ar fi ca și cum ar pune un plasture peste o rană mare și urâtă, fără să dezinfecteze."
Taguri:
Recomandăm:
- 7 cauze banale dar neglijate ale depresiei
- Stimulatorul cerebral: viitorul în tratarea depresiei?
- Din club în farmacie: Drogul „Special K”, prescris pentru depresia severă
- La români, depresia e mai frecventă decât diabetul
- 7 secrete ale încurajării eficiente
- Depresia postnatală poate fi detectată cu un test de sânge
- Bărbații devin mai depresivi decât femeile
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
- Provocările unei noi realități: era post-antibiotice




