Religia turcilor, un obstacol în intervenția post-cutremur?

24 oct 2011 | Politică

O percepție larg împărtășită de opinia publică din țările predominant islamice este aceea că americanii și europenii se implică mai puțin în ajutorarea musulmanilor în situații de calamitate, decât în ajutorarea oamenilor de altă religie, scrie Reuters. Această percepție a fost readusă în atenția publicului, odată cu producerea celui mai violent cutremur înregistrat în Turcia în ultimii ani.

 

Foto: Christian PostCutremurul produs duminică în provincia Van din estul Turciei s-a soldat cu cel puţin 217 morţi şi 1.090 răniţi, potrivit unui bilanţ anunţat luni dimineaţă de ministrul turc de Interne, Idris Naim Sahin, citat de Mediafax. Institutul american de geofizică USGS a estimat la 7,2 magnitudinea de moment a seismului. Potrivit lui David Rohde, jurnalist de investigație la Thomson Reuters, „există o nevoie umanitară și o datorie morală de a acționa acum."

 

Jurnalistul avertizează într-un scurt editorial că „cinicii" care ar putea încuraja discriminarea în oferirea ajutorului în caz de calamitate, ar trebui să nu uite că a oferi asistență umanitară ca răspuns la dezastre naturale este un instrument central de menținere a „bunăvoinței" internaționale față de Statele Unite.

 

„Răspunsul rapid din partea echipelor de salvare americane a salvat numeroase victime ale cutremurelor, în trecut," a subliniat Rohde. „Aproximativ 43 de echipe de salvare, dintre care 6 americane, au salvat 123 de haitieni de sub dărâmăturile rămase în urma cutremurului devastator din Port-au-Prince," a adăugat el.

 

După inundațiile care au lovit în 2010 Pakistanul, americanii au oferit însă mai puțin ajutor pakistanezilor decât haitienilor, scrie jurnalistul. El menționează totuși că apropierea geografică a republicii Haiti de SUA ar putea să fi fost un factor de diferențire. Un altul ar putea fi acela că serviciile secrete Pakistaneze (ISI) adăpostesc luptători talibani din Afganistan, mai spune Rohde.

 

„Pakistanezul de rând nu ar trebui să fie acuzat pentru acțiunile serviciilor secrete (...) care nu sunt controlate de guvernul civil al țării," afirmă jurnalistul. Revenind la situația Turciei, Rohde declară că nici persoanele care dezaprobă opoziția arătată de prim-ministrul turc Recep Erdogan față de Israel, nu ar trebui să tragă la răspundere civilii pentru politica prim-ministrului.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Scenariul uitat de liderii europeni pentru salvarea euro Merkollande, de vină pentru eşecul summitului UE Nimeni nu renunţă la pretenţii, la negocierile nucleare cu Iran Citeşte mai mult