Reformă istorică în domeniul asigurărilor de sănătate
Cele 219 voturi în favoarea adoptării reformei asigurărilor în domeniul sănătății i-au conferit lui Barack Obama o victorie legislativă majoră, transmite Mediafax. După mai multe luni de negocieri aprinse în Congresul american, Camera Reprezentanților a adoptat duminică reforma sistemului de asigurări de sănătate care va permite unui număr de 32 de milioane de americani fără asigurare de sănătate să poată beneficia de asistență medicală. 
Legea are ca țintă asigurarea în caz de boală a 90% dintre americanii de până la 65 de ani. Sistemul public Medicare oferă deja asigurări celor cu vârste peste 65 de ani.
Companiile de asigurări nu vor mai avea dreptul să refuze asigurarea persoanelor îmbolnăvite anterior momentului de semnare a asigurării.
Reforma are un buget calculat pe zece ani de 940 de miliarde de dolari, însă va permite totodată reducerea deficitului bugetar cu 138 de miliarde de dolari în perioada menționată. Măsura de adoptare a reformei reprezintă cea mai mare expansiune a sistemului federal pentru sănătate de la lansarea programelor Medicare și Medicaid, acum 40 de ani, informează CNN.
Galerie video
Taguri:
Recomandăm:
- Biblia și Dumnezeu nu au lipsit de la comemorarea 9/11
- Obama laudă implicarea voluntarilor adventiști
- J. Green: Barack Obama „se dă creștin” pentru voturi
- Munca şi carierismul afectează sănătatea şi familia
- Liderii creștini îi cer lui Obama să nu uite de săraci
- Obama: SUA nu sunt în recesiune
- Obama salută legalizarea căsătoriilor gay
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
În raportul intermediar din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană a lăudat, din nou, activitatea Direcţiei Nationale Anticoruptie şi Agenţiei Nationale de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost din nou criticate (România liberă)PREGĂTIRI DE RĂZBOI Ambasadele din Israel se tem de un atac cu rachete din partea Iranului
Mai mulţi diplomaţi aflaţi la post în Israel au solicitat măşti de gaze, iar ambasadele întocmesc planuri în caz de atac cu rachete, de teamă că mii de israelieni cu dublă cetăţenie vor cere evacuarea din ţară dacă va izbucni un conflict cu Iranul. (Realitatea)Rusia avertizează că atitudinea Israelului faţă de Iran ar putea avea consecinţe catastrofale
Speculaţiile Israelului privind fabricarea în Iran a unor arme nucleare ar putea avea consecinţe catastrofale, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov. (Mediafax)Preşedintele israelian Shimon Peres adresează un mesaj de pace poporului iranian
Preşedintele israelian Shimon Peres a adresat miercuri un mesaj de pace poporului iranian în timpul unui discurs în Parlament, în ciuda deceniilor de animozitate între cele două ţări. (Agerpres)Le Monde: Efectele sancțiunilor comerciale adoptate de Europa și SUA împotriva Iranului devin vizibile
Urmând exemplul Uniunii Europene, China și Japonia au redus importurile de petrol din Iran, limitând astfel veniturile Teheranului și o sursă esențială de schimb valutar. (Le Monde)




