Răspunsul Patriarhiei pentru cei care se opun construirii CMN
Un comunicat oficial transmis joi de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române susține că „românii ortodocși doresc construirea Catedralei Mântuirii Neamului" și că „protestele tardive și palide" împotriva acestei inițiative sunt „un atentat la libertatea religioasă a cultelor".
„Catedrala Mântuirii Neamului, ale cărei lucrări de construcţie au început în urmă cu un an, va fi construită în pofida încercărilor disperate ale unor grupuri minoritare protestatare," se arată în comunicatul oficial, publicat pe agenția de presă a Patriarhiei. „Oamenii credincioşi văd dincolo de orizontul lor biologic," motivează declarația BOR. „Ei ştiu şi simt că o catedrală adună în iubirea lui Dumnezeu şi în comuniunea fraternă a rugăciunii generaţiile trecute, prezente şi viitoare."
Calificând criticile primite din partea celor care se opun construcției drept „proteste tardive și palide", Patriarhia Română subliniază că deși Biserica Ortodoxă Română este îndreptățită prin lege să primească sprijin financiar din partea statului, edificiul „nu se construieşte exclusiv cu bani de la bugetul de Stat, ci doar parţial."
„Sprijinul Statului pentru susţinerea cultelor religioase, inclusiv în ceea ce priveşte construirea de locaşuri de cult, este prevăzut de Constituţia României (art. 29, alin. 5) şi Legea cultelor (art. 10, alin. 6)," se arată în declarația Patriarhiei. „Aceste acte normative au în vedere faptul că proprietăţile cultelor nu au fost retrocedate în totalitate, iar Biserica Ortodoxă Română a primit doar o mică parte din proprietăţile avute atât înainte de secularizarea din sec. XIX, cât şi înainte de instaurarea regimului comunist." Reprezentanții instituției reamintesc totodată că „legea specială pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului prevede sprijinul de la bugetele de stat şi cele locale (Legea Catedralei nr. 261/2005, art. I, alin. 2)."
Potrivit Patriarhiei, circa „36.321 de persoane au donat până în prezent bani pentru ridicarea viitoarei Catedralei patriarhale (...) toate aceste date dovedesc faptul că românii ortodocşi doresc construirea Catedralei Mântuirii Neamului."
Declarația menționează că Patriarhia consideră „că cei care încă mai contestă construirea Catedralei Mântuirii Neamului prin acţiuni de protest atentează de fapt la libertatea religioasă a cultelor, garantată de Constituţia României şi la dreptul cultelor de a primi sprijin financiar de la Stat, prevăzut de Legea cultelor."
La începutul lunii februarie a acestui an, Guvernul României a aprobat alocarea a 10 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Această sumă reprezintă jumătate din cuantumul pe care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române îl solicitase, în decembrie anul trecut, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase.
Catedrala va avea 100m înălțime, o capacitate de 5.000 de pelerini și este proiectată să reziste „cel puțin 1.000 de ani", spune arh. Constantin Amaiei. În plus, catedrala care se va întinde pe o suprafață de 38.000m este asigurată împotriva cutremurelor de peste 8 grade pe scara Richter.
(Foto: Lăcașuri Ortodoxe)
Recomandăm:
- Guvernul dă 10 mil. pentru Catedrala Neamului
- Banii Bisericii Ortodoxe rămân tabu în Grecia
- O treime dintre ruși cred că schisma a fost o greșeală
- Patriarhia cere bani de la buget pentru CMN
- B. Ortodoxă Rusă vrea să se limiteze avorturile în țară
- Biserica Ortodoxă Greacă intervine în politica ţării
- Primul after-school ortodox, deschis în București
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
- Provocările unei noi realități: era post-antibiotice




