Organizație umanitară creștină atacată pentru că subminează Islamul
Cinci persoane, dintre care două femei, şi-au pierdut viaţa miercuri în urma unui atac al unui grup de insurgenţi armaţi asupra biroului organizaţiei neguvernamentale internaţionale creştine World Vision din nord-vestul Pakistanului, relatează Agerpress.
„Am fost atacaţi”, a confirmat pentru AFP Rienk van Velzen, purtător de cuvânt regional al World Vision, contactat telefonic în Olanda.
„Până în acest moment ştim că patru dintre colegii noştri, membri ai personalului local, au fost omorâţi”, a adăugat el, precizând că organizaţia nu avea niciun angajat internaţional la faţa locului.
Un oficial al poliţiei a precizat că în urma atacului care a avut loc în districtul Mansehra, la 65 de km nord de Islamabad, şi-au pierdut viaţa cinci pakistanezi, printre care se numără şi două femei.
Al-Quaida, gruparea talibană și alte grupuri aliate sunt foarte active în zona de nord-vest a Pakistanului, însă Mansehra este localizată în afara centurii tribale, în apropiere de Afganista, unde se află principalele baze ale militanților, arată AP. Extremiștii au făcut și în trecut afirmații împotriva organizațiilor care lucrează, spun ei contra Islamului, lucru care îngreunează eforturile asociațiilr caritabile de a ridica stardardele de viața în zonele de sărăcie extremă.
În 2008, militanții din Mansehra au ucis patru pakistanezi care lucrau pentru Plan International, o organizație caritabilă de ajutorare a copiilor, originară din Marea Britanie.
Mai multe organizații nonguvernamentale și-au deschis filiale în Mansehra dupcă cutremurul din 2005, în urma căruia au murit aproximativ 80 000 de oameni.
Taguri:
Recomandăm:
- Intoleranţă religioasă reciprocă - lumea creştină vs. lumea musulmană
- Talibanii impun legea Iadului în nordul Pakistanului
- În Pakistan nu ai voie pe YouTube şi e rău să fii creştin
- Extremiştii vor "emirate islamice" în Marea Britanie
- Musulmanii au devenit „țapii ispășitori” ai Europei
- Pakistanul reia negocierile de pace cu India
- Islamul e acuzat că încurajează violența
ARTICOLE SIMILARE
-
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012





