Olanda se retrage din Afganistan - este începutul sfârșitului?
Olanda este prima țară NATO care părăsește Afganistanul. Plecarea celor aproape 2.000 de militari nu reprezintă o pierdere semnificativă față de cei 145.000 de militari aliați care rămân pe poziții, însă este una simbolică de mare încărcătură. În ultimele zile, în presă au apărut informații secrete, conform cărora există un calendar fixat de retragere al NATO până în 2014. Săptămâna aceasta, președintele afgan este așteptat să ofere mai multe informații în acest sens.
După patru ani în Afganistan, prezența militarilor olandezi s-a încheiat oficial ieri. În cadrul unei ceremonii din Uruzgan, zona unde au fost activi cei mai mulți dintre cei 1.950 de militari, misiunea olandeză a predat conducerea trupelor americane și australiene. Deși în zonă vor mai rămâne forțe militare, la sfârșitul anului, Olanda nu va mai avea niciun militar în zona teatrului de război afgan.
„Ultimii patru ani au adus populației din Uruzgan o îmbunătățire considerabilă a vieții", a afirmat ministrul apărării. Generalul Peter van Uhm, conducătorul forței armate olandeze a afirmat că securitatea a crescut în regiune prin prezența militarilor olandezi. „Am oferit majorității populației condiții de viață sigure și am îmbunătățit considerabil sănătatea, educația și comerțul. Avem rezultate tangibile, de care Olanda poate fi mândră", a mai afirmat generalul, confirmând însă și că „mai sunt multe lucruri de făcut" după retragere.
Trupele olandeze au activat în Afganistan timp de 4 ani, cu 2 ani mai mult decât planurile inițiale, având pierderi de război în număr de 24 de morți și 140 de răniți. Unul dintre cei 24 de militari uciși este chiar fiul generalului, un tânăr în vârstă de doar 23 de ani, care a murit în urma exploziei unei mine. Un comunicat al NATO a menționat că „Forța olandeză a servit cu distincție în Uruzgan și onorăm sacrificiul lor și al partenerilor afgani în timpul administrării olandeze a regiunii."
În Afganistan sunt prezenți peste 145.000 de militari sub comanda SUA și NATO, care susțin acțiunile guvernului împotriva insurgenților talibani. Efectivele olandeze au fost relativ mici în comparație cu numărul total al militarilor prezenți, însă plecarea lor are un impact semnificativ asupra situației în general. Militarii olandezi au adoptat tehnici de pionierat care au fost un model pentru celelalte forțe prezente. Politica lor de „3D" a vizat defensiva, diplomația și dezvoltarea. În timp ce luptau armat cu talibanii, încercau să realizeze contacte cu liderii triburilor și să pună pe picioare programe de dezvoltare.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru ziarul Volksrant că talibanii „felicită din toată inima cetățenii și guvernul Olandei" pentru retragerea trupelor din Afganistan și le îndeamnă și pe celelalte țări să le urmeze exemplul. NATO ar fi dorit ca misiunea olandeză că continue, însă cererea a avut un ecou negativ puternic în alegerile din februarie, când guvernul a căzut. Unda de șoc s-a transmis mai departe și în alte țări europene, în special în Germania, unde opinia publică este din ce în ce mai declarată împotriva continuării războiului din Afganistan.
Oficialii de la Bruxelles au insistat însă asupra faptului că alianța rămâne pe poziții, iar decizia olandezilor nu va determina o reacție în lanț în care și alte state să-și retragă militarii. Cu toate acestea, Canada a anunțat că își va retrage trupele în 2011, Polonia, în 2012, iar Marea Britanie în 2014-2015. BBC notează opinia analiștilor conform căreia, în ciuda faptului că nu există un calendar fix de retragere și predare a securității către afgani, este tot mai clar sentimentul că timpul alocat misiunile militare este unul finit. Săptămâna aceasta sunt așteptate luări de poziții ale președintelui afgan și ale altor lideri ai NATO cu privire la calendarul de retragere al forțelor aliate.
Taguri:
Recomandăm:
- Femeia afgană, în pericol după retragerea SUA
- Torturat și abuzat pentru că a devenit creștin
- Fratele președintelui afgan a fost asasinat
- Afganistan: Victimele sunt pedepsite, agresorii nu
- Un capelan militar căzut la datorie în Afganistan
- Afganistanul investighează ONG-uri acuzate de prozelitism
- Televiziune închisă pentru că instiga la diviziune religioasă
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
În raportul intermediar din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană a lăudat, din nou, activitatea Direcţiei Nationale Anticoruptie şi Agenţiei Nationale de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost din nou criticate (România liberă)PREGĂTIRI DE RĂZBOI Ambasadele din Israel se tem de un atac cu rachete din partea Iranului
Mai mulţi diplomaţi aflaţi la post în Israel au solicitat măşti de gaze, iar ambasadele întocmesc planuri în caz de atac cu rachete, de teamă că mii de israelieni cu dublă cetăţenie vor cere evacuarea din ţară dacă va izbucni un conflict cu Iranul. (Realitatea)Rusia avertizează că atitudinea Israelului faţă de Iran ar putea avea consecinţe catastrofale
Speculaţiile Israelului privind fabricarea în Iran a unor arme nucleare ar putea avea consecinţe catastrofale, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov. (Mediafax)Preşedintele israelian Shimon Peres adresează un mesaj de pace poporului iranian
Preşedintele israelian Shimon Peres a adresat miercuri un mesaj de pace poporului iranian în timpul unui discurs în Parlament, în ciuda deceniilor de animozitate între cele două ţări. (Agerpres)Le Monde: Efectele sancțiunilor comerciale adoptate de Europa și SUA împotriva Iranului devin vizibile
Urmând exemplul Uniunii Europene, China și Japonia au redus importurile de petrol din Iran, limitând astfel veniturile Teheranului și o sursă esențială de schimb valutar. (Le Monde)





