Oficialii europeni sunt îngrijorați de situația Italiei
Vara lui 2011 va fi mult mai încinsă decât se estimase. Zona euro trece printr-o serie de turbulențe întrucât miniștrii de finanțe ai Europei nu au căzut de acord asupra unui al doilea pachet de ajutor financiar acordat Greciei, în timp ce piețele arată nervozitate față de situația Italiei.
Publicația germană Spiegel Online scrie că Italia ar putea fi următoarea națiune care să cadă victimă crizei financiare a datoriilor suverane din țările din zona euro. În timpul weekendului publicația germană Die Welt a citat un oficial din Banca Centrală Europeană care a spus că European Financial Stability Facility nu va putea salva Italia. Conform oficialului care a dorit să-și păstreze anonimatul, fondul de salvare al datoriilor suverane din zona euro, care are o valoare de 440 de miliarde de euro, nu ar fi suficient pentru a proteja Italia.
Rata între datoria publică și PIB-ul italian este de 120%, Italia fiind a doua după Grecia dintre țările din Europa. Economia italiană este cea de-a treia ca mărime pe continent, cu mult peste Grecia, Irlanda sau Portugalia care au cerut ajutorul internațional.
Se pare că tensiunea este acum localizată în raporturile dintre premierul Silvio Berlusconi și ministrul de finanțe Giulio Tremonti. Tremonti a fost văzut ca un garant al unui program strict de austeritate de reduceri ale cheltuielilor cu 40 de miliarde de euro. Decizia a fost luată în cabinet însă există temeri că ar duritatea pachetului ar putea fi atenuată în parlament. Dacă Berlusconi a anunțat că se vor face schimbări în parlament, pentru că politica se reduce la voturi, ministrul Tremonti a avertizat că alternativa ar fi o „catastrofă".
Cancelarul german Angela Merkel a spus că „Germania și toți partenerii euro sunt ferm hotărâți să apere stabilitatea monedei euro". Însă nu a ezitat să ceară Italiei trecerea unui buget de austeritate pentru a face reformele necesare. „Am deplina încredere că guvernul italian va trece exact acest tip de buget, am discutat acest lucru cu premierul italian."
Îngrijorarea este suficient de mare încât ieri a fost convocată o întâlnire a unui mic grup de oficiali UE. Principalii oficiali prezenți au fost președintele Consiliului European Herman Van Rompuy și președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, președintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, liderul grupului regional al miniștrilor de finanțe Jean-Claude Juncker și Olli Rehn, comisarul european pe afaceri economice și monetare.
Oficialii UE au subliniat că nu este o „întâlnire de criză" însă preda germană pune la îndoială acest lucru. „E o întâlnire de coordonare, nu una de criză", a declarat un purtător de cuvânt al lui Van Rompuy, înainte de întâlnire. El a infirmat faptul că Italia ar fi pe agenda discuţiilor, dar a refuzat să spună ce anume se va discuta.
Taguri:
Recomandăm:
- Violențe între catolici și protestanți la Belfast
- Grecia a ajuns la cel mai scăzut nivel de rating din lume
- Ieșirea Greciei din zona euro, o „speculație criminală”
- Premierul irlandez atacă dur Vaticanul
- Liderii zonei euro salvează Grecia și PIIGS
- Grecia cade liber într-o prăpastie fără fund
- A rămâne fără adăpost a devenit un FENOMEN în Grecia
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
- Provocările unei noi realități: era post-antibiotice




