Noul prim-ministru al Spaniei: nu vă așteptați la miracole
La finalul unei campanii electorale construite pe fondul crizei economice, Partidul Popular (PP) a câștigat alegerile din Spania, acumulând 187 de locuri în Parlament, în timp ce adversarul său, Partidul Socialist Muncitoresc a obținut numai 109 locuri.
După şapte ani la guvernare, socialiştii s-au prăbuşit în sondajele de opinie pe fondul nemulţumirii oamenilor faţă de modul în care cabinetul lui Jose Luis Rodriguez Zapatero a combătut criza şi față de introducerea unor măsuri dure de austeritate.
Deși noul premier, Mariano Rajoy, nu va fi învestit în funcție decât pe 20 decembrie, presa a făcut deja presiuni pentru a obține declarații privind modalitățile în care noul partid de guvernământ va scoate țara din criză. Deși, până la momentul de față, noul premier nu a oferit informații foarte detaliate, el a spus că nu va putea „să facă miracole", informează Reuters.
„Vom înceta să mai fim partea problemei şi vom fi în schimb partea soluţiei. 46 de milioane de spanioli vor fi nevoiţi să ducă bătălia cu criza economică. Dar nu vom face miracole. Noi nu am promis aşa ceva", declara Rajoy ieri, în curtea sediului partidului, după difuzarea rezultatelor scrutinului parlamentar, informează BBC.
Analiştii avertizează însă că partidul trebuie să acţioneze rapid pentru a convinge pieţele că Spania este angajată în plata datoriei. Țara este nevoită să adopte un pachet de măsuri de austeritate care va avea ca efect imediat înrăutățirea situației financiare a populației și creșterea ușoară a ratei șomajului.
Rajoy a menționat că printre măsurile pe care le va lua ca premier vor fi revigorarea pieței muncii, impunerea unei reforme fiscale și schimbări majore în sectorul public. Premierul nu a menționat și modalitățile concrete prin care vor fi atinse aceste obiective.
Mulţi dintre opozanţii săi îl văd pe Rajoy ca pe o „marionetă" politică, cu două perioade de evoluţie, notează Jurnalul Național. Cea cuprinsă între 2004 şi 2008, când criticii săi afirmă că era controlat de liderii de opinie ai dreptei radicale, iar după 2008, după ce a devenit preşedintele PP, a început să se simtă tot mai puternic, culminând cu „virajul" actual către şomeri.
Cu aproximativ 5 milioane de șomeri, Spania are o rată a somajului de 21,5%, cea mai ridicată rată națională din ultimii 15 ani și cea mai ridicată rată internațională actuală dintre cele 17 națiuni ale zonei euro, informează France 24.
(Foto: Reuters)
Galerie video
Taguri:
Recomandăm:
- Schimbarea la faţă a zonei euro: cine rămâne şi cine pleacă
- Socialiștii din Spania pierd umilitor alegerile locale
- Laureaţi Nobel: zona euro va vedea un boom
- Spania ar putea intra în criză financiară în 2013, și va trage Europa după ea
- Merkel și Sarkozy propun o guvernare economică europeană
- Portugalia se apropie de solicitarea unui ajutor financiar
- Portugalia ar putea deveni noua Grecie
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
- Provocările unei noi realități: era post-antibiotice





