Moscheea teroriştilor de la 11 septembrie a fost închisă
Serviciile de securitate din Hamburg au închis ieri o moschee din metropolă, frecventată de pirații aerului implicați în atentatul de la 11 septembrie. În urma monitorizărilor din ultimii ani a devenit clar că moscheea era încă loc de întâlnire și recrutare a unor persoane suspecte de terorism.
Luni dimineața, comitetul organizației Taiba a fost notificat de administrația orașului cu privire la acțiunea serviciilor de securitate germane. Împreună cu moscheea a fost închis centrul cultural adiacent și a fost interzisă organizația culturală din spatele centrului, informează CNN. „În același timp, au fost verificate anexele grupului și locuințele membrilor conducerii, iar fondurile au fost confiscate", se afirmă în documentul autorității locale.
Temerea autorităților era aceea că moscheea era un loc de întâlnire al radicalilor. Un raport al securității germane a afirmat că moscheea a redevenit „un centru de atracție pentru Jihad". Conform raportului au fost anumite persoane, un grup de 11 bărbați din cei 45 de membri care au aparținut asociației culturale a moscheii, care se rugau acolo și care călătoriseră în tabere de antrenament din Uzbekistan, iar alții în Afganistan sau Pakistan.
În anii trecuți, în cadrul moscheei și asociației anexe au fost susținute cursuri, seminare, predici, s-au publicat texte pe internet care căutau radicalizarea ascultătorilor și cititorilor lor, susține autoritatea locală. În decursul timpului, organizația a promovat „o ideologie și o religie jihadistă, agresivă, antidemocratică". „Am închis moscheea pentru că era un loc de recrutare și de întâlnire al radicalilor islamiști care doreau să participe în așa-numitul Jihad sau Războiul sfânt", afirmă Frank Reschreiter, purtător de cuvânt al administrației locale. „Hamburgul nu trebuie să servească drept incubator pentru islamiștii care vor să folosească violența", afirmă Christoph Ahlhaus, reprezentantul serviciului de securitate.
Ahlhaus a notat la finalul declarației că închiderea moscheii nu a avut ca țintă „majoritatea musulmanilor din Hamburg care iubesc pacea și se conformează legii." Reacția vine ca răspuns față de poziția lui Ahmet Yazici, purtătorul de cuvânt al grupurilor islamice din nordul Germaniei, care a afirmat că autoritățile ar trebui să aibă ca țintă oameni nu locuri de închinare. „Islamismul radical există oriunde sunt musulmani; există un grup de oameni cu concepții diferite asupra Islamului, iar statul ar trebui să abordeze aceste persoane prin mijloacele legitime și să pedepsească actele violente", a afirmat el pentru BBC. „Însă asta nu justifică discreditarea Islamului ca religie - pentru că un loc de închinare nu poate comite nicio crimă."
Moscheea Masjid Taiba, cunoscută inițial ca moscheea Al-Quds, a devenit în 2001 locul de întâlnire al membrilor grupării implicate în atacul de la 11 septembrie. Deutsche Welle notează că unul dintre cei mai cunoscuți teroriști care au trecut prin Moscheea Taiba a fost chiar capul celulei teroriste de la WTC, Mohammed Atta. În raportul american pe 2009 cu privire la terorism și prezența fenomenului în Europa, se menționa faptul că autoritățile germane au estimat aproximativ 185 de invidizi care au participat la instruire paramilitară în ultimii 10 ani în centre de pregătire islamiste extremiste, în special localizate la granițele afgane și pakistaneze.
Recomandăm:
- Intoleranţă religioasă reciprocă - lumea creştină vs. lumea musulmană
- Europa şi SUA unite împotriva terorismului
- Musulmanii au devenit „țapii ispășitori” ai Europei
- FBI, acuzat de spionaj în moscheile din California
- Extremiştii vor "emirate islamice" în Marea Britanie
- Afghanistan, Iran și Pakistan - front împotriva terorismului
- În închisoare pentru că au atins Coranul murdari
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Papa Benedict al XVI-lea a amintit participanţilor la simpozionul despre abuzurile sexuale comise de clerici, ce se desfăşoară la Roma, că vindecarea victimelor este de o importanţă maximă şi trebuie să meargă în paralel cu însăşi înnoirea Bisericii. (Catholica.ro)Arhiepiscopul e Canterburry ia poziție împotriva eutanasiei
El a avertizat că orice lege care ar permite suicidul asistat ar fi un „dezastru" pentru Marea Britanie și ar fi ca și cum „s-ar declara legal că viața nu merită trăită." (Christian Telegraph)Confesiunea la biserică a unui bărbat ar putea fi folosită împotriva lui într-un proces
Un bărbat baptist i-a mărturisit pastorului său că atunci când avea 15 ani a agresat o fetiță de 9 ani. Mărturia sa ar putea fi folosită împotriva sa într-un proces de hărțuire sexuală. (CBS)Congresmeni nemulțumiți de „secularizarea" unui logo
Mai multe zeci de membri ai Congresului american sunt nemulțumiți că Aviația a înlăturat cuvântul „Dumnezeu" din logo-ul unui birou de achiziții. (Religion News)Religiozitatea, sursă a recuperării posttraumatice
Cercetarea întreprinsă de Raimar Kremer ne arată felul în care tradiţia protestantă contemporană, dincolo de variaţiile ei de opinie asupra anumitor realităţi (poziţie specifică ethosului protestant), poate contribui la teologia pastorală ecumenică. (Ziarul Lumina)




