Mii de oameni mor, fiindcă ajutorul ajunge prea târziu

18 ian 2012 | Social

Mii de oameni au murit anul trecut în Africa, din cauza lentorii comunității internaționale, care a avut o viteză lamentabilă de reacție la rapoartele ce avertizau cu privire la pericolul foametei în estul continentului.

 

boyprayinglarge590x348_400Agențiilor de intervenție le-a luat mai mult de jumătate de an să răspundă avertizărilor cu privire la iminența foametei în Africa de Est, spun organizațiile Oxfam și Salvați Copiii. Între timp, între 50.000 și 100.000 de oameni care ar fi putut trăi, au murit de foame în Kenia, Etiopia și Somalia.

 

Guvernele, donatorii, Organizația Națiunilor Unite și ONG-urile trebuie să învețe din greșeli, susțin agențiile amintite, într-un raport intitulat „O întârziere periculoasă". Autorii raportului spun că societatea a dezvoltat o cultură a aversiunii față de avertizările de risc, lucru care împiedică efortul de ajutor la scară largă.

 

O latură a problemei, spun agențiile, este că guvernele (cum a fost cazul celui kenian și a celui etiopian) refuză să recunoască proporția dezastrului în care se află. Pe de altă parte, și agențiile umanitare au început să slăbească ajutorul fiindcă simt că au văzut deja această situație de prea multe ori.

 

Mulți donatori așteaptă să aibă o dovadă a catastrofei umanitare în loc să acționeze pentru prevenirea ei, mai spun autorii raportului. „Sistemele noastre sofisticate de avertizare au prevăzut o stare de urgență încă din august 2010, însă primul răspuns la scară largă a fost lansat abia în iulie 2011," se mai arată în raportul citat de BBC.

 

„Toți purtăm responsabilitatea pentru această întârziere periculoasă," a spus șeful executiv al agenției umanitare Oxfam, Barbara Stocking. „E șocant că cei mai săraci oameni din lume încă suportă consecințele eșecului nostru de a răspunde prompt și decisiv (la nevoia lor, n.r.)," a adăugat Stocking.

 

„Nu mai putem permite ca această situație grotescă să continue," a subliniat și directorul agenției Salvați Copiii, care a deplâns faptul că societatea ignoră situațiile de urgență până când este confruntată cu imaginile disperate ale copiilor malnutriți.

 

Cel mai recent apel de ajutor lansat pentru o regiune africană a fost solicitarea făcută ieri de comisarul european pentru ajutor umanitar. „Criza alimentară din regiunea africană Sahel afectează în jur de şapte milioane de oameni dintre care 1,7 milioane copii," a afirmat Kristalina Georgieva, la finalul unei întâlniri cu preşedintele Nigerului, Mahamadou Issoufou. Este de așteptat ca situația să se extindă cuprinzând întreaga regiune a Sahelului," a mai spus comisarul european.

 

„Este esenţial ca ajutorul să ajungă cât mai repede posibil la copii pentru a salva cât mai multe vieţi," a subliniat Georgieva.

 

Cuprins de crize alimentare cronice, Nigerul are un deficit cerealier de 519.639 de tone, 14 la sută din necesarul de consum pentru cei 15 milioane de locuitori în 2012, conform Ministerului Agriculturii, citat de Mediafax.

Surse: BBC, Mediafax

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Singur acasă. Consecinţele psihologice ale plecării părinţilor în străinătate Srebenica: anii de război au făcut loc şi musulmanilor şi sârbilor 31 de feluri în care poţi fi fericit, pe gratis! Citeşte mai mult