Magia albă și șantajul negru. Oana Zăvoranu, escrocată de vrăjitoare
Presa națională a vuit ieri după ce Poliția a efectuat nu mai puțin de 13 percheziții în București și Chitila pentru a cerceta șapte persoane acuzate de înșelăciune și șantaj. Cercetarea a demarat ca urmare a unei plângeri penale depuse de Oana Zăvoranu, care a acuzat că a fost escrocată de două vrăjitoare.
Trei femei, între care „vrăjitoarele" Vanessa și Melissa, și patru bărbați au fost cercetați după ce vedeta autohtonă a depus o plângere penală cu acuzația de înșelăciune și șantaj. O informare emisă de Ministerul Public relatează că „în perioada februarie-octombrie 2011, partea vătămată Z.I. (Zăvoranu Ioana-n.r.) a fost contactată de o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiind vrăjitoarea de magie albă 'Vanessa' care, sub pretextul efectuării unui ritual de îndepărtare a farmecelor şi blestemelor ce ar fi fost făcute de mama şi socrii părţii vătămate, a determinat-o pe aceasta să-i plătească suma de 3.000 lei."
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, comisarul Christian Ciocan, susţine că la început vrăjitoarele cereau bani puţini şi obiecte de mică valoare, însă, pe parcurs, sumele creşteau. Zvonuri neconfirmate oficial aduc în discuție și cazul Mihaelei Borcea, al Corinei Chiriac și al cântăreței Inna, despre care se spune că ar fi fost, la rândul lor escrocate de vrăjitoare. Potrivit Mediafax, doar pentru una dintre cele patru victime prejudiciul a ajuns până la suma de 450.000 de euro.
Comisarul Ciocan a mai declarat că „vrăjitoarele" reținute se ocupau cu practici vodoo, sacrificare de animale în cimitire şi pe lângă cursuri de apă. Ele îşi ameninţau victimele că dacă nu continuă să apeleze la practicile lor vor fi şi ele blestemate.
Ziarul Gândul relatează că un judecător a decis ca vrăjitoarele Vanessa şi Melissa să fie cercetate în stare de libertate, respingând propunerea Parchetului Tribunalului Ilfov de arestare preventivă a acestora.
Psihiatrul Florin Tudose explică într-o sinteză publicată de Adevărul câteva motive pentru care românii apelează la vrăjitoare. „E veche tendinţa de înşelătorie, dar este alimentată de prostia generală, de lipsa de cultură, de incapacitatea şi lenea de a gândi, cum sunt de fapt alimentate majoritatea fenomenelor negative din societatea românească. Este o lene de a gândi. De ce să-mi ghicească cineva viitorul? Pentru că mie mi-e lene, pentru că sunt incapabil să mi-l imaginez şi să văd soluţiile care mi se potrivesc", a explicat Tudose.
Profilul românului care plătește o vrăjitoare pentru a-și rezolva problemele nu este deloc flatant. „Sunt aceeaşi veşnici jucători la Caritas, la FNI, care încearcă să obţină ceva fără muncă, să voteze fără să se informeze, mereu invidioşi. Nu cred că vreun om cu o gândire pozitivă ajunge vreodată la vrăjitoare," explică psihologul. Aceștia sunt „membrii societăţilor mai primitive, care nu reuşesc să se maturizeze, să ajungă la un nivel acceptabil de comunicare şi unde scala de valori este foarte perisabilă, aşa că se încred în vrăjitorie, flacăra mov sau parapsihologie."
Galerie video
Taguri:
TOP EVENIMENTE
Marea Britanie, să permită tratamentele FIV pentru femeile în vârstă şi cuplurile de acelaşi sex
Agenţia de consultanţă pe sănătate din Marea Britanie spune că guvernul ar trebui să prelungească perioada de tratament de fertilitate gratuită pentru femeile de până la 42 de ani şi cuplurilor de acelaşi sex. (USA Today)
Cruzime fără limite: Copil lăsat orb de mamă în timpul unui ritual satanic
O mamă din Mexic și-a lăsat orb propriul copil în vârstă de cinci ani, după ce i-a scos ochii cu propriile ei degete în timpul unui ritual satanic, informează surse medicale. (Adevărul)
Caravană anti-avort face turul Canadei
Un grup canadian de militanţi anti-avort începe o campanie majoră pe 29 mai, în care vor călători în întreaga ţară pentru a convinge cetăţenii că este timpul să apere drepturile copiilor nenăscuţi. (Christian Post)
Book of Common Prayer împlineşte 350 de ani
Book of Common Prayer, sau "Cartea de rugăciune comună", o lucrare considerată de mulţi la fel de influentă ca Biblia King James şi piesele lui William Shakespeare, sărbătoreşte aniversarea de 350 de ani.
(Christian Post)






