Lut şi fier - rromii despart Europa la summitul UE

17 sep 2010 | Politică

Problema rromilor a dezvăluit în ultimele zile tensiuni în cadrul Uniunii Europene pe cu totul alte paliere decât doar cele privitoare la repatrierea unor cetățeni. Expulzările au fost comparate cu deportările din cel de-al doilea război mondial. Președintele francez a avut un dialog tăios cu președintele CE pe tema discriminării etnice și a insultării statului său. Cancelarul austriac a acuzat Franța că dorește tratament diferit față de alte state mai mici ale UE. Presa italiană suspectează că după Franța se pregătește Italia, iar premierul britanic dă dreptate ambelor tabere din cadrul conflictului.

 

Sarkozy și Barroso, foști parteneri în politica UE    Premierul bulgar a ieșit în presă susținând că a existat „un schimb de replici foarte violent" între președintele francez și președintele Comisiei Europene. Deși informația despre conflict a fost dezmințită oficial, surse europene au confirmat o serie de replici tăioase. Președintele francez a subliniat că „Franța a fost rănită de Comisie" prin comparația între repatrierile spre Bulgaria și România și deportările din timpului celui de-al doilea război mondial. Comparația fusese făcută marți de Viviane Reading, comisarul european pentru justiție: „Am fost personal îngrozită de circumstanțele care dau impresia că unele persoane sunt trimise într-un alt stat membru al UE numai pentru că aparțin unei anumite minorități etnice. Credeam că Europa nu va mai fi martor al unei asemenea situații după Al Doilea Război Mondial." Ulterior Reding a regretat interpretările cu privire la nazism și lagăre de concentrare ce s-au adus comparației sale.

 

    Ca atare Sarkozy a accentuat faptul că „sunt șef al statului francez și nu pot permite ca țara mea să fie insultată". Președintele Comisiei Europene s-a desolidarizat de comentariile comisarului de justiție, numindu-le „exagerate". Barroso a recunoscut însă, la rândul lui că „discriminarea minorităților etnice este inacceptabilă". Ca atare a afirmat că „nu vrea să se lase distras de la munca sa" de astfel de dispute. Totuși Reding a avertizat Franța că poate fi supusă unei sancțiuni pentru încălcarea drepturilor cetățenilor UE.

 

(Foto: alertnet.org)    Se crede însă că posibila sancționare a Franței vizează un spectru mai larg, întrucât la orizont se prefigurează o inițiativă similară a Germaniei și Italiei. Ziarul La Repubblica afirmă că „Europa este preocupată. Valul expulzărilor, declanșat din Franța, poate ajunge și în alte țări. (...) Adevărul este că în spatele Franței lui Sarkozy este Italia lui Bossi și Berlusconi. (...) Toate guvernele europene se văd supuse presiunilor pentru a urma exemplul Franței."

 

    BBC notează că președintele francez a afirmat într-o conferință de presă că doamna Merkel i-ar fi spus că și ea, la rândul ei, va urma exemplul Franței în dezafectarea taberelor de rromi. Purtătorul de cuvânt al cancelarului german a dezmințit însă informația, susținând că nu a existat o astfel de discuție între cei doi lideri europeni.

 

    Din altă perspectivă, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche a afirmat că „acest gen de derapaj este neconvenabil. Tonul pe care Reding l-a folosit pe această temă este exagerat, răbdarea mea are limite, nu așa te adresezi unui mare stat." Premierul britanic a susținut poziția franceză, afirmând că este vital pentru comisari să-și „aleagă bine cuvintele" atunci când interferează cu afacerile interne ale unui stat membru. Totuși, Cameron a avertizat și el Franța că nu poate avea ca țintă taberele de rromi doar în baza etniei acestor persoane.

 

(Foto: desi-radio.com)    Poziția secretarului francez a fost însă criticată, mai departe de cancelarul Austriei, care a subliniat că toate țările UE trebuie tratate egal, indiferent de mărime, din moment ce Comisia Europeană este garantul tuturor tratatelor și ea stabilește dacă un tratat e încălcat sau nu. „Acest lucru se aplică atât Franței cât și statelor mici sau medii. Nu pot exista standarde duble." Vicepreședintele grupului socialist din Parlamentul european a criticat și el joi dimineață poziția Franței, susținând că „dacă nu sunt acceptate criticile la adresa unui stat mare, acest lucru înseamnă că membrii CE nu pot aplica legislația europeană decât statelor mici. Acest mod de gândire este inacceptabil."

 

    În ceea ce privește cele două țări vizate în special, România și Bulgaria, nici aici apele nu sunt tocmai limpezi. Premierul bulgar a declarat că „nu are nicio problemă cu Franța" pe tema repatrierii rromilor. Poziția sa a fost cu totul diferită de cea a președintelui său care s-a aliniat perspectivei europene criticând faptul că măsura luată de Franța este „decalată față de valorile europene". „Dacă există persoane care au încălcat legea, această informație trebuie făcută publică (...) dar nu trebuie în niciun caz evocată o culpabilitate pe o bază etnică", a afirmat președintele Bulgariei, Gheorghi Părvanov.

 

AP    „În afară de a nu fi de acord cu unele formulări, am salutat faptul că a existat o reacţie a CE la posibile încălcări ale drepturilor cetăţenilor europeni", a spus Băsescu. Publicația britanică Daily Mail a analizat fotografiile dialogului între Băsescu și Sarkozy notând că discuțiile au părut a fi „glaciale". În România poziția oficială a fost aceea că problema rromilor nu este una care ține doar de România sau Bulgaria, ci este una care trebuie abordată și rezolvată la nivel de uniune europeană.


    „Va trebui să găsim soluții mai inteligente decât simpla expulzare sau simpla trimitere voluntară acasă, și acesta a fost apelul meu", a susținut Traian Băsescu informând despre inițiativa sa de ieri din cadrul summitului UE. Mediafax îl citează pe președinte care afirmă că inițiativa sa din 2008 cu privire la integrarea rromilor la nivelul european, și nu doar statal, a fost reluată și subliniată acum drept una dintre concluzii de Van Rompuy.

Taguri:

rromi, europa, disensiuni

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Scenariul uitat de liderii europeni pentru salvarea euro Merkollande, de vină pentru eşecul summitului UE Nimeni nu renunţă la pretenţii, la negocierile nucleare cu Iran Citeşte mai mult