J. Roberts: Oamenii cheltuiesc pentru o fericire inaccesibilă
Știrile de tip can-can, care prezintă detalii picante despre extravaganțele financiare ale vedetelor sunt extrem de gustate de public. Același public însă se găsește sub presiunea comparării permanente cu stilul de viață al vedetelor, un raport din care iese întotdeauna dezavantajat, susține James Roberts, profesor de marketing la universitatea americană Baylor.
Necazul este, potrivit lui Roberts, că în aceeași capcană cad deseori și bisericile. Profesorul denunță extravaganța unor lideri precum Benny Hinn, Joyce Meyer și Creflo Dollar, care predică o evanghelie a prosperității și promit un profit masiv pentru orice donație făcută în conturile bisericilor lor.
„Megabisericile au devenit un canal principal de distribuție a unor companii precum McDonald's, Ford, Chrysler, Target și Coca-Cola, care nu doar că se înghesuie să sponsorizeze conferințe organizate de lăcașurile de cult, dar oferă și mostre enoriașilor," spune Roberts.
Alți analiști ai fenomenului megabisericilor din SUA, citați de USA Today, spun însă că afirmația lui Roberts este o exagerare și că cel mult 10% dintre megabiserici au colaborat cu firme mari. Scott Thumma, sociolog al religiilor la seminarul Hartford spune că „întotdeauna companiile și liderii religioși au lucrat mână în mână.
Roberts și-a exprimat totodată aprecierea pentru programul educațional desfășurat de omul de radio Dave Ramsey, care a înființat „Financial Peace University", o organizație care învață membrii congregațiilor să își gestioneze echilibrat finanțele personale.
Profesorul este însă pesimist cu privire la mersul societății în ansamblu, în contextul în care statisticile indică faptul că cei mai mulți dintre americani nu fac economii, ci trăiesc de la un an la altul. El oferă ca argument faptul că vânzările de Black Friday au crescut cu 9% față de cele de anul trecut. „Amnezie pe termen scurt a consumatorilor", cataloghează Roberts. „Îmi pare rău să o spun, dar nu cred că ne-am învățat lecția în urma recesiune."
Chiar și așa, Roberts sfătuiește consumatorii să se orienteze spre a cumpăra experiențe, nu obiecte. „Orice lucru i-aș oferi soției mele, ea va aprecia gândul, însă cadoul în sine va fi uitat," conchide Roberts.
Taguri:
Recomandăm:
- Sondaj: Dirijează Dumnezeu economia?
- Zahărul să fie trecut pe lista substanţelor toxice, vor cercetătorii
- Tăietor de lemne, record mondial la ciclism la 100 de ani
- Peste jumătate dintre români au probleme cu banii
- Costul unei vieți nesănătoase
- Studiu: Bărbații narcisiști își pun sănătatea în pericol
- Pe moarte, după ce a mâncat 15 ani NUMAI nuggets de pui
ARTICOLE SIMILARE
Premieră naţională: proprietarii „construcţiilor verzi" din Cluj vor plăti jumătate din impozit. (Adevărul)
Cum a obţinut Ceauşescu diplomele de Bacalaureat şi licenţă în ştiinţe economice. (Adevărul)
ONG din Grecia: În Atena trăiesc aproximativ 13.000 de persoane fără locuinţă. (Mediafax)
Cum i-a afectat deprecierea leului pe cei care au credite în valută. (Mediafax)





