Trei adolescente geniale îi uimesc pe cercetători
Nu se cunosc între ele. Însă Carina, Samantha şi Angela au un element remarcabil în comun. Toate trei sunt geniale.
Cea mai tânără profesoară de facultate din Germania spune că "este nedrept" că, spre deosebire de studenţii ei, nu are voie să îşi ia permis auto şi nu poate nici măcar să intre în vreunul din cluburile din campus. Aceasta fiindcă tânăra profesoară de ştiinţe are doar 16 ani.
Carina Lämmle, care predă la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Biberach, poate fi uşor confundată cu un student, şi aceasta doar fiindcă pare mai în vârstă. Carina este, de fapt, încă la liceul, în clasa a XI-a.
Însă pasiunea ei pentru ştiinţă a adus-o la catedra de Biotehnologie Farmaceutică, iar la primul curs pe care l-a susţinut, amfiteatrul a fost plin, relatează revista Time.
Profesorul Chrystelle Mavoungou, coleg cu tânăra profesoară spune despre ea că este "un cercetător înnăscut" şi că nu are doar cunoştinţe despre materia pe care o predă - Spectrometria de Masă - ci are şi talentul de a-i învăţa pe alţii.
Tânăra care a fost remarcată în timpul unei vizite la universitate, spune că încă nu ştie ce vrea să studieze la facultate, fiindcă e interesată de multe domenii. În viaţa de zi cu zi, pe lângă biologie, fizică şi chimie, Carina studiază şi pianul şi practică tenisul şi gimnastica.
O altă liceană genială este Angela Zhang, o tânără cu origini asiatice care, la doar 17 ani, a propus un tratament pentru cancer care a dat deja rezultate remarcabile în experimentele pe cobai. Ar putea dura câţiva ani până când oamenii de ştiinţă vor verifica eficacitatea tratamentului la oameni, însă, până atunci, Angela a primit o recunoaştere financiară substanţială pentru teoria sa.
Cum era de aşteptat, tânăra plănuieşte să îşi continue studiile tot în domeniul ştiinţei, însă nu e hotărâtă încă dacă să opteze pentru studierea ingineriei chimice, a celei biomedicale sau, a fizicii, informează CBS.
Dacă povestea Angelei e una inspiratoare, cea a americancei Samantha Garvey este de-a dreptul emoţionantă. La 17 ani, adolescenta care locuieşte cu părinţii în cămine pentru persoanele fără adăpost, a ajuns în semifinalele Intel Science Talent Search. Dacă va câştiga, Samantha ar putea obţine o bursă de 100.000 de dolari, care o va ajuta să uite de grijile pe care le are acum. Cea mai recentă dintre ele este aceea că, fiind proaspăt evacuaţi, nu ştie cum îşi va primi corespondenţa, şi mai ales răspunsurile la aplicaţiile de admitere la facultate.
Tânăra este însă o luptătoare. E suficient să o asculţi spunând că "pot să stau şi să-mi plâng de milă, dar la ce o să mă ajute asta?", relatează NewsDay.
O luptătoare a fost şi Arfa Karim Randhawa, o adolescentă pakistaneză pasionată de programare care, cu 7 ani în urmă, a devenit cel mai tânăr posesor al diplomei Microsoft Certified Professional. În vârstă de numai 16 ani, Arfa a suferit un puternic atac de epilespsie care i-a luat viaţa chiar ieri seară, informează Pakistan Observer.
Taguri:
pozitiv, inspirator, geniu, medicina, cancer,
Recomandăm:
- Ziua Internațională a Copilului Bolnav de Cancer
- J. Camp, după moartea soției: Încă mai cred
- Studiu: 40% dintre cancere sunt provocate de virusuri
- Geniu de 12 ani crede că teoria relativității e greșită (video)
- Lumea prin ochii pacientului 98.001
- Cei mai săraci bolnavi ai lumii și bolnavii români
- Lupta pentru viață continuă și după învingerea cancerului
ARTICOLE SIMILARE
Premieră naţională: proprietarii „construcţiilor verzi" din Cluj vor plăti jumătate din impozit. (Adevărul)
Cum a obţinut Ceauşescu diplomele de Bacalaureat şi licenţă în ştiinţe economice. (Adevărul)
ONG din Grecia: În Atena trăiesc aproximativ 13.000 de persoane fără locuinţă. (Mediafax)
Cum i-a afectat deprecierea leului pe cei care au credite în valută. (Mediafax)





