Iadul din Homs
28.000 de locuitorii din Homs, Siria, trăiesc sub asediu de săptămâni întregi. Nu există cale de ieşire. Pe străzi se trag focuri de armă şi casele le sunt bombardate. Nu au electricitate, nu au medicamente, nu mai au mâncare. Oamenii se tem de ambiţia preşedintelui Assad de a supune oraşul rebel, la fel cum a făcut-o tatăl lui acum 30 de ani, ucigând cel puţin 10.000 de oameni în Hama, scrie Reuters.
De la primele bombardamente din 3 februarie, zeci de oameni mor zilnic în Homs de mâna guvernului iranian şi de gloanţele sovietice. Crucea Roşie cere o fereastră de linişte pentru a ajunge la răniţi, dar mai degrabă ajunge să culeagă morţii. Oamenii mor de foame, de răni sau de disperare lângă copiii lor care au căzut vitime ale unui război absurd. Ar putea să încerce să fugă, dar le este prea frică să nu moară.
Pe plan internaţional liderii politici, exceptând Rusia şi China, au ajuns la limita răbdării, după bombardamentul de ieri care a ucis 80 de oameni din Homs, inclusiv 2 jurnalişti din Franţa şi Statele Unite. Preşedintele Franţei, Nicolas Srakozy, a descris moartea jurnaliştilor Remi Ochlik şi Marie Colvin, ca un asasinat.
„Este destul. Regimul trebuie să cadă şi nu există niciun motiv pentru care sirienii să nu aibă dreptul de a lupta pentru vieţile lor şi de a-şi decide liberi destinul. Dacă jurnaliştii nu ar fi fost acolo, masacrul ar fi fost mai grav", a declarat Sarkozy, citat de Reuters.
Guvernul sirian neagă orice acuzaţii şi dă vina pe „propaganda" opoziţiei. În aceste circumstanţe şi având în vedere că Rusia şi China sunt singurele două puteri care au blocat de două ori adoptarea unei rezoluţii pentru condamnarea violenţelor din Siria, puterile internaţionale se gândesc acum la înarmarea opoziţiei.
Locul unde curajoşii se duc să moară
Jurnalista Marie Colvin, din partea Sunday Times, a murit alături de fotoreporterul francez Remi Ochlik într-un mic apartament transformat în centru de media din Homs, care a fost bombardat. Alţi doi jurnalişti au fost răniţi în explozie. Dar în statisticile cu decese trimise de grupurile de activişti presei internaţionale, Colvin şi Ochlik sunt doar 2 cifre în plus. Moartea lor a pus şi mai multă presiune asupra Occidentului să ia măsuri pentru a rupe asediul şi a elibera zecile de mii de civili.
Jim Muir, reporter pentru BBC, staţionar la Beirut, spune despre colega sa de la Sunday Times că simţea o reală obligaţie să meargă în locurile unde se întâmplau lucruri rele, pentru ca oamenii să afle despre ele.
Muir povesteşte că au petrecut împreună câteva zile la Beirut, înainte ca ea să plece către Homs şi că a observat o vulnerabilitate, o frică pe care nu o observase înainte. Muit spune că prietenii au rugat-o să nu meargă, dar pentru ea asta nu era o opţiune. „Se întâmplă lucruri oribile acolo. Trebuie să fim acolo", ea spus Colvin lui Muir.
Şi acolo a şi fost şi nu s-a mai întors. Muir spune că dacă ar fi o scală a curajului, ea ar fi fost în vârf. Colvin învăţase deja că viaţa poate fi foarte periculoasă, atunci când şi-a pierdut un ochi, relatând de la faţa locului despre războiul din Sri Lanka, povesteşte Muir.
Criza umanitară
De la primele bombardamente din Homs presa internaţională, liderii politici ai Occidentului şi organizaţiile umanitare au făcut demersuri ca violenţele să se termine. Dar masacrul de ieri a arătat doar cât de neajutorate sunt puterile din Vest în eforturile lor, spun jurnaliştii Reuters.
Statele Unite, care până acum s-au împotrivit unei intervenţii militare în Siria, au început să sugereze că au şi alte opţiuni dacă nu se găseşte o soluţie politică.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii duce tratative cu guvernul sirian şi cu liderii opoziţiei pentru a lua o pauză de la luptă, astfel încât echipajele medicale să poată ajunge în zonele cele mai afectate, cum este Homs, unde oamenii mor cu zecile pentru că sunt răniţi şi nu au medicamente şi ajutoare, scrie Reuters. Agenţa de presă oficială a Siriei susţine că oamenii au destule medicamente şi destulă mâncare. Grupul internaţional „Doctori Fără Frontiere" susţine că trupele guvernului atacă doctorii care îi tratează şi îi ajută pe cei din Homs, conform CNN.
În Siria, fiecare înmormântare a victimelor a ajuns prilej de protest. Potrivit unei relatări a revistei Time, mai mulți oameni au scandat că „înghenunchează doar înaintea lui Dumnezeu", după ce un tânăr care oficia o ceremonie de înmormântare a deplâns votul negativ al Rusiei și al Chinei, acuzând că acesta e o formă de a-i forța pe sirieni să îngenuncheze înaintea lui Al-Assad.
Violențele din Siria au demarat la 1 martie 2011, cu un val de proteste violente faţă de regimul Bashar Al-Assad. Potrivit estimărilor ONU, de atunci numărul celor decedați a ajuns la aproximativ 6.000 de persoane.
Taguri:
politica, siria, homs, masacru, jurnalisti,
Recomandăm:
- Masacru în Pakistan
- Iran va acţiona prima dacă îi sunt ameninţate interesele naţionale
- Putin lasă Rusia fără opţiuni
- De ce nu opreşte nimeni baia de sânge din Siria
- Viitorul lider al Chinei în vizită la Obama
- Mario Monti luptă pentru o Europă unită
- Candidatul pentru ministru al Comunicaţiilor vorbeşte despre ACTA
ARTICOLE SIMILARE
Acuzaţii în atentatul de la 11 septembrie vor ca Barack Obama şi George W. Bush să depună mărturie
Avocaţii acuzaţilor de atentatul de la 11 septembrie au solicitat ca opt înalţi responsabili americani, printre care Barack Obama şi George W. Bush, să depună mărturie în faţa instanţei, susţinând că discursurile lor "incendiare" timp de 10 ani au afectat echitatea procesului. (Mediafax)
Un procuror cere pedeapsa capitală împotriva fostului preşedinte tunisian Ben Ali
Procurorul Tribunalului militar din Kef a cerut miercuri pedeapsa capitală împotriva fostului preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali, judecat în contumacie pentru rolul său în represiunea revoltei populare în ianuarie 2011, a anunţat o sursă judiciară militară. (France 24)
Bloomberg: Recapitalizarea băncilor greceşti ar putea opri retragerile de depozite
Fondul Elen de Stabilitate Financiară a aprobat marţi seară recapitalizarea National Bank of Greece, EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank şi Piraeus Bank cu 18 miliarde euro. (Wall Street)
Hillary Clinton: SUA au piratat site-uri Al-Qaida pentru a-i contracara propaganda
Experţi americani au reuşit să spargă site-uri de Internet deţinute de militanţi Al-Qaida din Yemen şi să difuzeze mesaje care să contracareze propaganda mişcării islamiste, a declarat miercuri seară secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton.(Mediafax)
Statele Unite nu mai ajută financiar Pakistanul, în semn de protest
Senatul american a votat să taie câte 1 milion de dolari din ajutorul financiar pentru Pakistan, pentru fiecare an pe care doctorul Shakil Afridi, cel care a ajutat de găsirea lui Bin Laden, o va petrece în închisoare. (Guardian)
Siria a pierdut 4 miliarde de dolari din cauza sancţiunilor
Ministrul sirian al Petrolului a dat vina pe sancţiunile impuse Siriei, pentru lipsuri în bunurile de bază, care au costat economia Sirie 4 miliarde de dolari. (USAToday)
Noua rundă de negocieri nucleare cu Iranul a fost stabilită
Puterile mondiale şi Iranul au hotărât să mai organizeze o serie de negocieri pe baza temerilor nucleare, ce va avea loc la Moscova, în luna iunie. (USAToday)
Coreea de Nord merge mai departe cu programul nuclear
Imagini din satelit arată că liderii ţării se ocupă de refacerea unei staţii de lansare vechi din nord-estul ţării, unde încap rachete mai mari, cum ar fi vehicule de lansare spaţială şi rachete intercontinentale. (USAToday)
Bud, primul uragan al sezonului, a atins categoria a doua în largul coastelor Mexicului
Uraganul, cu rafale de vânt în vârtej care ating 165 de kilometri pe oră, se afla la aproximativ 445 de kilometri de oraşul Manzanillo, dar nu ameninţa, pentru moment, continentul. (Mediafax)
Alte două cutremure în Italia au provocat noi pagube la clădirile deja avariate de seismul de duminică
Ambele cutremure au fost resimţite puternic, deoarece s-au produs la adâncime mică, de numai patru kilometri. (Mediafax) Premierul italian a promis să îi scutească de taxe pe proprietarii de IMM-uri, afectaţi de cutremur în cea mai productivă zonă de afaceri a Italiei.(USAToday)
Cutremur în nord-estul Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea 6.1 a lovit joi coasta de nord-est a Japoniei şi a fost centrat la aproximativ 66 km nord-est de Hachinohe, la o adâncime de 25 de mile. Nu s-a dat nicio alertă de tsunami. (USAToday)
O NOUĂ ATENŢIONARE COD GALBEN de ploi. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o nouă atenţionare cod galben de ploi, valabilă de vineri de la ora 12:00 până sâmbătă la ora 09:00 în 11 judeţe din ţară. De asemenea, se menţine atenţionarea meteo cod galben de ploi de vineri, între orele 06:00-12:00.(Mediafax)





