Haiti la 2 ani după cutremur, o privelişte uluitoare (FOTO)
Casa preşedintelui, palatul prezidenţial, este în continuare la pământ. Jumătate de milion de oameni trăiesc în continuare în tabere improvizate, unde femeile şi copiii sunt victime ale violenţei şi abuzurilor sexuale, iar mormanele de moloz sunt la ele acasă pe străzile haitiene.
Au trecut doi ani de la devastatorul cutremur din Haiti, care a lăsat în urmă sute de mii de morţi şi o ţară în ruine. Reconstrucţia capitalei devastate, Port-au-Prince, merge extrem de încet, așa cum se întâmplă, de altfel, şi în restul ţării.
Fondurile promise de alte naţiuni nu au fost plătite deloc, unele dintre ele, sau plătite parţial. Miliarde de dolari încă trebuie să îşi găsească drumul spre Haiti. Autorităţile locale cer din nou ajutorul comunităţii internaţionale, în timp ce haitienii se plâng de lipsa transparenţei în cheltuirea fondurilor pentru reconstrucţia ţării.
Deși aproape cinci miliarde de dolari au fost alocați pentru planurile de reconstrucție, doar jumătate din acești bani au fost folosiți până acum. Autoritățile dau vina pe birocrație, în timp ce populația continuă să trăiascã în sărăcie. Mișcările de stradă sunt din ce mai numeroase. Localnicii se plâng că, în ciuda ajutoarelor internaționale pe care țara le primește, nu se văd îmbunătățiri în viața oamenilor.
Unul dintre planurile de reconstrucție, estimat la un miliard de dolari, prevedea construirea a 50 de școli, a unei stații de epurare a apei pentru capitala Port-au-Prince și a unui parc industrial, care să creeze 65.000 de locuri de muncă pentru haitieni. La doi ani de la cutremur, niciuna dintre aceste idei ambițioase nu a prins viață.
Proiectul construirii unui spital universitar în valoare de 52 milioane de dolari, cu fonduri din partea Franţei şi a Statelor Unite, precum şi a unei clădiri pentru parlament şi a aeroportului principal - proiect care ar costa alte 5 milioane de dolari -, toate aceste proiecte sunt blocate de lupta pentru putere.
Analiştii sunt de părere că progresul lent de aducere a ţării la stadiul de dinainte de 2010 se datorează unui context politic dificil. Alegerile au fost agitate, tranziţia guvernamentală anevoioasă, toate acestea sunt lucruri care nu aveau cum să faciliteze excuţia proiectelor.
Instalat la cârma ţării din luna aprilie 2011, noul preşedinte al ţării, Michel Martelly, a avut nevoie de cinci luni de zile ca numească un prim-ministru. Complet izolat pe scena politică internă, chiar dacă beneficiază de sprijinul unei părţi a burgheziei locale, partidul lui Martelly nu numără decât doi deputaţi. Greu în aceste condiţii să împingi o ţară întreagă spre progres. Comisia Interimară Pentru Recuperare este blocată de luptele din parlament.
Cutremurul de 7 grade pe scara Richter din 12 ianuarie 2010, care a fost urmat de cel puțin 52 de replici, a făcut, potrivit datelor oficialilor haitieni, peste 300.000 de morți și sute de mii de răniți. Peste 1.000.000 de oameni au rămas fără adăpost. Pagubele provocate de catastrofă se situează între 8 și 14 miliarde de dolari.
Surse: AFP, Miami Herald, The Atlantic
(Foto: AP şi Reuters)
Taguri:
Recomandăm:
- Facebook-misiune socială pe bani mulţi
- Eurostat: Suntem din ce în ce mai săraci. Află de ce.
- Fetiţe de 13 ani primesc implanturi contraceptive la şcoală
- Grecia construieşte ziduri pentru a opri imigranţii ilegali
- Tot ce trebuie să știi despre ACTA
- De ce aş fi optimistă în 2012?
- Băieţel de 12 ani salvează de la sechestru casa bunicii
ARTICOLE SIMILARE
Acuzaţii în atentatul de la 11 septembrie vor ca Barack Obama şi George W. Bush să depună mărturie
Avocaţii acuzaţilor de atentatul de la 11 septembrie au solicitat ca opt înalţi responsabili americani, printre care Barack Obama şi George W. Bush, să depună mărturie în faţa instanţei, susţinând că discursurile lor "incendiare" timp de 10 ani au afectat echitatea procesului. (Mediafax)
Un procuror cere pedeapsa capitală împotriva fostului preşedinte tunisian Ben Ali
Procurorul Tribunalului militar din Kef a cerut miercuri pedeapsa capitală împotriva fostului preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali, judecat în contumacie pentru rolul său în represiunea revoltei populare în ianuarie 2011, a anunţat o sursă judiciară militară. (France 24)
Bloomberg: Recapitalizarea băncilor greceşti ar putea opri retragerile de depozite
Fondul Elen de Stabilitate Financiară a aprobat marţi seară recapitalizarea National Bank of Greece, EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank şi Piraeus Bank cu 18 miliarde euro. (Wall Street)
Hillary Clinton: SUA au piratat site-uri Al-Qaida pentru a-i contracara propaganda
Experţi americani au reuşit să spargă site-uri de Internet deţinute de militanţi Al-Qaida din Yemen şi să difuzeze mesaje care să contracareze propaganda mişcării islamiste, a declarat miercuri seară secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton.(Mediafax)
Statele Unite nu mai ajută financiar Pakistanul, în semn de protest
Senatul american a votat să taie câte 1 milion de dolari din ajutorul financiar pentru Pakistan, pentru fiecare an pe care doctorul Shakil Afridi, cel care a ajutat de găsirea lui Bin Laden, o va petrece în închisoare. (Guardian)
Siria a pierdut 4 miliarde de dolari din cauza sancţiunilor
Ministrul sirian al Petrolului a dat vina pe sancţiunile impuse Siriei, pentru lipsuri în bunurile de bază, care au costat economia Sirie 4 miliarde de dolari. (USAToday)
Noua rundă de negocieri nucleare cu Iranul a fost stabilită
Puterile mondiale şi Iranul au hotărât să mai organizeze o serie de negocieri pe baza temerilor nucleare, ce va avea loc la Moscova, în luna iunie. (USAToday)
Coreea de Nord merge mai departe cu programul nuclear
Imagini din satelit arată că liderii ţării se ocupă de refacerea unei staţii de lansare vechi din nord-estul ţării, unde încap rachete mai mari, cum ar fi vehicule de lansare spaţială şi rachete intercontinentale. (USAToday)
Bud, primul uragan al sezonului, a atins categoria a doua în largul coastelor Mexicului
Uraganul, cu rafale de vânt în vârtej care ating 165 de kilometri pe oră, se afla la aproximativ 445 de kilometri de oraşul Manzanillo, dar nu ameninţa, pentru moment, continentul. (Mediafax)
Alte două cutremure în Italia au provocat noi pagube la clădirile deja avariate de seismul de duminică
Ambele cutremure au fost resimţite puternic, deoarece s-au produs la adâncime mică, de numai patru kilometri. (Mediafax) Premierul italian a promis să îi scutească de taxe pe proprietarii de IMM-uri, afectaţi de cutremur în cea mai productivă zonă de afaceri a Italiei.(USAToday)
Cutremur în nord-estul Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea 6.1 a lovit joi coasta de nord-est a Japoniei şi a fost centrat la aproximativ 66 km nord-est de Hachinohe, la o adâncime de 25 de mile. Nu s-a dat nicio alertă de tsunami. (USAToday)
O NOUĂ ATENŢIONARE COD GALBEN de ploi. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o nouă atenţionare cod galben de ploi, valabilă de vineri de la ora 12:00 până sâmbătă la ora 09:00 în 11 judeţe din ţară. De asemenea, se menţine atenţionarea meteo cod galben de ploi de vineri, între orele 06:00-12:00.(Mediafax)




