Ştiri din categoria
Fundamentalism religios de Ziua Îndrăgostiţilor
Poliţia religioasă din Arabia Saudită efectuează anual raiduri anti-Valentine's Day. Un oficial al poliţiei religioase (muttawa) a declarat, sub protecţia anonimatului, că mai mulţi proprietari de magazine din Riyadh, capitala regatului, au fost somaţi să retragă de la vânzare produsele roşii asociate cu sărbătoarea îndrăgostiţilor. Trandafiri roşii, obiecte în formă de inimă sau alte cadouri de culoare roşie au fost interzise din cauza legăturii lor cu sărbătoarea sfântului creştin Valentin.
Conform şcolii islamice Wahhabi, respectată la nivel oficial în Arabia Saudită, nici alte sărbători precum aniversările zilelor de naştere, sau Ziua Mamei nu sunt permise. Şcoala respinge de asemenea majoritatea sărbătorilor islamice, considerându-le „inovaţii religioase" o expresie care desemnează îndepărtarea de la valorile fundamentale islamice.
Locuitorii Arabiei Saudite care vor să sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor evită problemele pe care le-ar putea avea cu muttawa făcând cumpărăturile pentru Valentine's cu câteva săptămâni înainte, informează AP.
Interesant este că în Egipt, astfel de probleme sunt inexistente. Pe 14 februarie, Egiptul este efectiv „înghiţit" de produsele de „sezon", iar ofertele turistice romantice arată că egiptenii profită de sărbătoarea americană, ca de oricare altă oportunitate de afaceri. Contrastul dintre cele două țări readuce în discuție fundamentalismul islamic.
Deşi confundat uneori cu radicalismul teroriştilor musulmani, fundamentalismul islamic reprezintă de fapt o concentrare a practicii religioase pe doctrinele iniţiale ale islamismului - mai exact pe învăţăturile profetului Mohamed, cuprinse în Coran şi Sunnah.
Pentru fundamentaliştii islamici, legea este componenta esenţială a religiei islamice. În mod similar, legea este esenţa religiei şi pentru creştinii fundamentalişti, care se disting de creştinii liberali printr-o interpretare literală a Bibliei şi respectarea cu stricteţe a doctrinelor rezultate din această interpretare. De fapt, termenul de „fundamentalist" a fost folosit pentru prima dată de protestanţii americani, în primele decenii ale secolului XX, şi exprima o întoarcere la principiile pe care aceştia le considerau fundamentale pentru credinţa creştină.
Acţiunile de tip fundamentalist intră adesea în conflict cu prevederile constituţionale ale statelor în care se manifestă. Cu numai două săptămâni în urmă, BBC informa că Franţa a refuzat să acorde cetăţenia unui bărbat de origine marocană, pe motiv că acesta îşi obligă soţia să poarte vălul burqa (cel care lasă la vedere doar ochii purtătoarei). Decizia vine pe fondul unei dezbateri mai ample care are loc în Franţa şi care urmăreşte să stabilească dacă purtarea vălului musulman este sau nu un atac la identitatea naţională franceză.
În aceeași perioadă, permisivitatea statului faţă de incidente grave generate de convingerile religioase a fost readusă în discuţie şi în SUA, de data aceasta de un cuplu creştin. Conform ABC News, doi părinţi din Oregon au fost condamnaţi pentru omor din culpă, după ce fiul lor a murit ca urmare a refuzului de a urma un tratament medical ce utiliza transfuziile de sânge. Dilema care transpare din această situaţie este dacă statul ar trebui să continue să protejeze libertatea religioasă a părinţilor, în condiţiile în care aceasta interferează cu drepturi fundamentale ale copiilor lor.
Cuplul a reuşit să obţină o pedeapsă redusă, ca urmare a faptului că fiul lor a refuzat el însuşi transfuziile care l-ar fi putut salva de la moarte.
Pentru ochiul critic al unor experţi în istoria religiilor, precum Martin Marty şi Scott Appleby, este cert că mişcările fundamentaliste apar ca o înarmare spirituală în contextul unei crize a religiei în societatea secularizată.
Recomandăm:
- Campanie de imagine a musulmanilor din Anglia
- Masacru în Pakistan
- Moschee într-o clădire avariată de atacurile de la 11 septembrie
- Video: Rugăciuni, crime şi pedepse pentru campionatul mondial de fotbal
- Intoleranţă religioasă reciprocă - lumea creştină vs. lumea musulmană
- Liderii Hamas din Gaza impun noi reguli ale modestiei
- New yorkezii protestează împotriva construirii unei moschei
- Femeile musulmane, obligate să renunţe la vălul burqa, în public
- Obama tace, creştinii suferă
- Șeicul Qadri: musulmanii sinucigași sunt „eroii iadului”
- Război împotriva vălului musulman
- Condamnați la 25 de ani de închisoare pentru că au atins Coranul cu mâinile nespălate
- Organizație umanitară creștină atacată pentru că subminează Islamul
- Femeile bronzate din Iran vor fi arestate
- Nobleţea spiritului
- Liberalismul fundamentalist / Deformarea conceptului egalităţii
Au deschis cutia Pandorei?
scris de Emma Modoran acum 19 ore
Controverse cu fuste scurte și alte picanterii
scris de Norel Iacob acum 2 zile
Ai primit SMS-urile?
scris de Florin Bică acum 3 zile
Religie de groază
scris de Alina Kartman acum 4 zile
Simptomele creştinismului „selfsibil”
scris de Florin Lăiu acum 8 zile




Comentarii
Thomas |
Cine a scris acest articol sau de unde este preluat? Drepturile de autor sunt respectate pe acest site??? :(
Adaugă un comentariu
Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.