După 9 ani de război, infernul abia urmează
Preşedintele Barack Obama a declarat că rămâne la planul de a retrage trupele americane de pe frontul din Afganistan, deşi în lunile care urmează se aşteaptă unele dintre cele mai dificile confruntări armate ale acestui conflict care durează de aproape nouă ani. După ce s-a întâlnit la Casa Albă cu Hamid Karzai, preşedintele Afganistanului, Obama a declarat că deşi nu se poate contesta faptul că s-au făcut paşi importanţi, „nu putem nega provocările foarte serioase pe care le întâmpinăm încă, în Afganistan".
„Nu vreau să moară civili" a declarat Obama, citat de The Press Association, precizând că armata americană a luat „măsuri extraordinare" pentru a evita vărsarea de sânge în rândul civililor, după ce preşedintele Karzai i-a reproşat că, în anul anterior, atacurile aeriene ale americanilor au făcut victime printre civili, transformându-i în duşmani pe aceia care ar putea fi prietenii Statelor Unite. „La urma urmei, noi acţionăm tocmai pentru a proteja poporul afgan de talibani", a mai spus preşedintele american.
Întâlnirea celor doi preşedinţi a avut loc în contextul în care forţele americane se pregătesc de o ofensivă puternică în inima teritoriului talibanilor, respectiv în provincia Kandahar. Ofensiva ar urma să înceapă în iunie a.c., notează Associated Press.
Obama, care şi-a deschis calea spre preşedinţie printr-o campanie în care a evidenţiat o atitudine anti-război, a mai declarat că şi-a folosit capitalul politic de care se bucură pentru a-i convinge pe americani că rezolvarea situaţiei din Afganistan este în interesul securităţii naţionale. Deşi plănuieşte respectarea programului de retragere a trupelor, în 2011, Obama a spus că, după iulie 2011, Statele Unite vor continua să monitorizeze situaţia din Afganistan pentru a se asigura că evoluţia politică şi economică este stabilă.
Recomandăm:
- Obama şi Merkel vor "acţiuni concertate" pentru economie
- Biblia și Dumnezeu nu au lipsit de la comemorarea 9/11
- Obama laudă implicarea voluntarilor adventiști
- Obama: SUA nu sunt în recesiune
- Liderii creștini îi cer lui Obama să nu uite de săraci
- 30 de cadavre decapitate, descoperite în Guatemala
- O scrisoare pierdută, certificatul de naștere al lui Obama
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a recunoscut marţi pentru prima dată că formaţiunea sa este finanţată şi echipată de către Iran, dezminţind totodată că este implicată în traficul de droguri şi spălare de bani. (Mediafax)Mahmoud Ahmadinejad, primul preşedinte convocat de Parlament să răspundă unor interpelări
Parlamentul iranian l-a convocat pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad să răspundă unor interpelări, pentru prima dată de la Revoluţia islamică din 1979 şi până în prezent. (The Guardian)Argentina va înainta o plângere oficială la ONU împotriva tentativei Marii Britanii de a „militariza" Insule Faukland
Tensiunile dintre cele două state au crescut în ultimele două săptămâni, iar Londra a anunțat cu o lună în urmă că va trimite cea mai puternică navă în regiune. (BBC)Gazprom nu poate suplimenta livrările de gaze în UE: Consumatorii din Europa pot utiliza rezervele
Vicepreşedintele Gazprom Alexander Medvedev a reiterat marţi că grupul rus nu poate suplimenta livrările de gaze în Uniunea Europeană, aşa cum au solicitat ţările membre din cauza temperaturilor foarte scăzute. (Ziarul Financiar)Doliu naţional în Bulgaria
Miercuri este declarată zi de doliu naţional în Bulgaria în memoria victimelor inundaţiilor din sudul ţării. Opt persoane au decedat luni, alte două au fost date dispărute în urma ruperii barajului unui lac artificial în apropierea satului Biser. (Agerpres)





