Criza economică nu a crescut interesul pentru participarea la biserică
Participarea la serviciile religioase ale bisericilor din Statele Unite a crescut uşor, în 2010, 43,1% dintre creştinii americani declarând că merg la biserică săptămânal sau aproape în fiecare săptămână, conform unui sondaj Gallup. Procentul este în creştere minoră faţă de 42,8% în 2009 şi 42,1% în 2008.
Creşterea procentuală are loc pe fondul revenirii economice a Statelor Unite, fapt ce le-a sporit încrederea americanilor. Concluzia ar fi că „în loc ca participarea la biserică să crească în perioadele de recesiune economică, cum teoretizează unii, are loc exact fenomenul opus", se precizează în raportul Gallup. Deşi era de aşteptat ca interesul credincioşilor să crească odată cu intrarea în criza economică şi să scadă pe măsură ce această criză era depăşită, sondajul a arătat că evoluţia a fost inversă. Participarea la biserică a crescut odată cu ieşirea din recesiune.
Datele obţinute nu dovedesc însă o relaţie de cauzalitate şi este foarte posibil ca alte realităţi economice, cum ar fi de exemplu rata şomajului, să fie asociate la rândul lor acestui interes pentru participarea la biserică.
Sondajul a relevat că republicanii sau conservatorii sunt mai înclinaţi să meargă la biserică decât democraţii; populaţia de culoare arată un interes mai mare în acest sens, comparativ cu albii; vârstnicii merg mai degrabă la biserică decât persoanele tinere; procentul familiştilor care participă săptămânal la serviciile religioase este mai mare decât procentul persoanelor necăsătorite; iar femeile sunt mai interesate decât bărbaţii de viaţa religioasă.
Sondajul se bazează pe 800.000 de interviuri, fiind realizat în perioada februarie 2008-mai 2010. Respondenţii au trebuit să răspundă la întrebări privind frecvenţa participării la serviciile religioase ale bisericilor, dar şi ale sinagogilor sau moscheilor.
Conform unui studiu al Barna Group, între cei ce merg regulat la biserică, creştinii protestanţi din SUA sunt implicaţi activ într-un număr mare în activităţile bisericii, comparativ cu membrii Bisericii Catolice. Astfel, ei sunt activi în participarea la serviciile religioase, participarea la orele de studiu biblic, implicarea în proiectele de voluntariat ale bisericii. Concluziile sondajului s-au bazat pe rezultatele a zece studii realizate la nivel naţional, în ultimii doi ani, fiecare studiu însemnând un minim de 1.000 de interviuri.
În ceea ce privește situația din România, unu din patru români merge la biserică doar cu ocazia marilor sărbători, în timp ce 20% dintre români merg săptămânal la biserică. Datele provin din studiul „Starea infracţionalităţii în România", realizat de Centrul de Studii Sociocomportamentale Avangarde, în 2009. Studiul a mai arătat că 23% dintre ardeleni merg săptămânal la biserică, în timp ce doar 21% dintre moldoveni şi 17% dintre munteni fac acelaşi lucru. Un procent de 26% dintre românii cu vârste între 18 şi 30 de ani merg la biserică doar de Paște şi de Crăciun.
Taguri:
Recomandăm:
- Foc de paie și fuste scurte la Moscova
- B. Ortodoxă Rusă vrea să se limiteze avorturile în țară
- În Alabama deținuții aleg: închisoare sau biserică
- Banii Bisericii Ortodoxe rămân tabu în Grecia
- O treime dintre ruși cred că schisma a fost o greșeală
- Biserica și Armata au pierdut din încrederea românilor
- Anglicanii vor să lupte cu noul ateism
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
În raportul intermediar din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană a lăudat, din nou, activitatea Direcţiei Nationale Anticoruptie şi Agenţiei Nationale de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost din nou criticate (România liberă)PREGĂTIRI DE RĂZBOI Ambasadele din Israel se tem de un atac cu rachete din partea Iranului
Mai mulţi diplomaţi aflaţi la post în Israel au solicitat măşti de gaze, iar ambasadele întocmesc planuri în caz de atac cu rachete, de teamă că mii de israelieni cu dublă cetăţenie vor cere evacuarea din ţară dacă va izbucni un conflict cu Iranul. (Realitatea)Rusia avertizează că atitudinea Israelului faţă de Iran ar putea avea consecinţe catastrofale
Speculaţiile Israelului privind fabricarea în Iran a unor arme nucleare ar putea avea consecinţe catastrofale, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov. (Mediafax)Preşedintele israelian Shimon Peres adresează un mesaj de pace poporului iranian
Preşedintele israelian Shimon Peres a adresat miercuri un mesaj de pace poporului iranian în timpul unui discurs în Parlament, în ciuda deceniilor de animozitate între cele două ţări. (Agerpres)Le Monde: Efectele sancțiunilor comerciale adoptate de Europa și SUA împotriva Iranului devin vizibile
Urmând exemplul Uniunii Europene, China și Japonia au redus importurile de petrol din Iran, limitând astfel veniturile Teheranului și o sursă esențială de schimb valutar. (Le Monde)




