Criza economică îi face pe unii oameni mai fericiţi
Identifică ce este cel mai important pentru tine şi apoi elimină orice nu se înscrie în această categorie. Acesta este principiul pe care un cuplu de tineri din SUA au început să îl aplice atunci când s-au decis să îşi simplifice viaţa. Cazul nu este singular, fiind o formulă sigură în căutarea fericirii.
Inspiraţi de cărţile şi articolele despre traiul simplu, doamna Strobel şi soţul ei, domnul Smith, ambii de 31 de ani, au început să doneze din bunurile lor săracilor. Munţi de haine, pantofi, cărţi, oale şi tigăi, chiar şi televizorul au luat drumul donaţiilor, povesteşte Stephanie Rosenbloom în ediţia electronică a New York Times.
La trei ani de la schimbare, cei doi locuiesc într-o garsonieră de 49 de metri pătraţi, mai mică decât apartamentul cu 3 camere pe care îl aveau înainte. Au renunţat la cele două maşini pentru a merge cu bicicletele, iar soţia a renunţat la jobul de project manager, care îi aducea un venit anual de 40.000 de dolari, pentru a lucra acasă ca web designer, cu un venit de 24.000 de dolari pe an. Însă cea mai importantă schimbare care a survenit în viaţa familiei a fost achitarea datoriei de 30.000 de dolari pe care o dobândiseră ca urmare a stilului haotic de consum.
„Ideea că ai nevoie de multe lucruri ca să fii fericit e falsă,” spune doamna Strobel, convinsă că „achiziţia de bunuri materiale nu aduce fericirea.”
Dacă doamna Strobel şi domnul Smith şi-au redus cheltuielile înainte de recesiune, odată cu apariţia crizei economice, tot mai mulţi consumatori şi-au modificat comportamentul de cumpărare.
Marshal Cohen, analist la NPD Group, o companie de cercetare şi consultanţă din Statele Unite, spune că „am trecut de la consumul extravagant - de tipul „cumpără că nu contează” - la un consum calculat.” Statistici guvernamentale ale Statelor Unite vin să sprijine ipoteza aceasta, arătând că economiile americanilor, după achitarea taxelor, au crescut la 6,4 procente în iunie, comparativ cu valoarea relativ constantă de 1-2 procente în perioada de dinainte de recesiune.
Şi românii şi-au modificat comportamentul de cumpărare după declanşarea crizei economice. Unii specialişti notează însă că această direcţie nu este nicidecum una pozitivă. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, românii au tot mai puţini bani, dar cheltuiesc tot mai mult pe alcool şi ţigări. Specialişti citaţi de Adevărul spun că, în vremuri de criză, oamenii beau mai mult. Psihiatrul Florin Tudose afirmă că oamenii rămaşi şomeri îşi îneacă necazul în alcool.
Românii au ales soluţia greşită, dacă ne uităm la ce spun studiile care arată că fericirea nu ţine de bogăţia materială, ci de bogăţia experienţelor. Un studiu efectuat de psihologi de la Universităţile Harvard şi Virginia concluzionează că „mai fericiţi ne face o vacanţă, decât o canapea nouă.”
Taguri:
Recomandăm:
Marea Britanie, să permită tratamentele FIV pentru femeile în vârstă şi cuplurile de acelaşi sex
Agenţia de consultanţă pe sănătate din Marea Britanie spune că guvernul ar trebui să prelungească perioada de tratament de fertilitate gratuită pentru femeile de până la 42 de ani şi cuplurilor de acelaşi sex. (USA Today)
Cruzime fără limite: Copil lăsat orb de mamă în timpul unui ritual satanic
O mamă din Mexic și-a lăsat orb propriul copil în vârstă de cinci ani, după ce i-a scos ochii cu propriile ei degete în timpul unui ritual satanic, informează surse medicale. (Adevărul)
Caravană anti-avort face turul Canadei
Un grup canadian de militanţi anti-avort începe o campanie majoră pe 29 mai, în care vor călători în întreaga ţară pentru a convinge cetăţenii că este timpul să apere drepturile copiilor nenăscuţi. (Christian Post)
Book of Common Prayer împlineşte 350 de ani
Book of Common Prayer, sau "Cartea de rugăciune comună", o lucrare considerată de mulţi la fel de influentă ca Biblia King James şi piesele lui William Shakespeare, sărbătoreşte aniversarea de 350 de ani.
(Christian Post)





