Concurs de frumusețe pentru fetele ortodoxe
Un concurs de frumusețe mai puțin obișnuit a fost programat să aibă loc pe data de 1 martie la Celiabinsk. Este vorba de concursul „Frumusețea Ortodoxă”, o competiție în care fetele vor defila îmbrăcate în rochii modeste și vor avea prilejul să studieze despre viețile sfinților.
„Vrem să arătăm că frumusețea femeii nu constă doar în aspectul ei fizic. Nu există fete 90-60-90 în acest concurs. Pasarela este deschisă atât pentru fete mignone, cât și pentru cele mai dezvoltate,” a explicat Mariina Dymova, unul dintre organizatorii concursului, citați de agenția Interfax.
Participantele la concurs sunt fete de liceu (clasele IX-XI), care nu știu neapărat rugăciuni pe de rost, și nu toate merg în mod regulat la biserică. Cele 11 concurente calificate pentru concurs în urma unei preselecții vor trebui să treacă de probe precum o coregrafie de dans în haine muncitorești - pentru a simboliza respectul pentru muncă al rușilor, dar și o probă de oratorie, având ca temă prezentarea vieții unui sfânt martir.
Potrivit organizatorilor, cultura rusă nu poate fi concepută fără ortodoxie: „este o parte din tradițiile și din mentalitatea noastră.” Dioceza Celiabinsk a aprobat concursul, iar un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse va face parte din juriu.
Taguri:
Recomandăm:
- Monopolului lui Darwin i-a sosit ceasul, cred ortodocșii ruși
- Mitropolitul Moscovei: femeile au voie să se machieze
- Lecția de azi: standardele imposibile (vezi PPT)
- Femeia ideală este blonda cu personalitate (studiu)
- B. Ortodoxă Rusă vrea să se limiteze avorturile în țară
- Scandal la H&M: cataloage cu modele virtuale prefabricate
- Ruşii, conştienţi de golul între idealurile democratice şi realitate
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- 7 lucruri care nu se vor schimba în biserică
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
Marea Britanie, să permită tratamentele FIV pentru femeile în vârstă şi cuplurile de acelaşi sex
Agenţia de consultanţă pe sănătate din Marea Britanie spune că guvernul ar trebui să prelungească perioada de tratament de fertilitate gratuită pentru femeile de până la 42 de ani şi cuplurilor de acelaşi sex. (USA Today)
Cruzime fără limite: Copil lăsat orb de mamă în timpul unui ritual satanic
O mamă din Mexic și-a lăsat orb propriul copil în vârstă de cinci ani, după ce i-a scos ochii cu propriile ei degete în timpul unui ritual satanic, informează surse medicale. (Adevărul)
Caravană anti-avort face turul Canadei
Un grup canadian de militanţi anti-avort începe o campanie majoră pe 29 mai, în care vor călători în întreaga ţară pentru a convinge cetăţenii că este timpul să apere drepturile copiilor nenăscuţi. (Christian Post)
Book of Common Prayer împlineşte 350 de ani
Book of Common Prayer, sau "Cartea de rugăciune comună", o lucrare considerată de mulţi la fel de influentă ca Biblia King James şi piesele lui William Shakespeare, sărbătoreşte aniversarea de 350 de ani.
(Christian Post)




