Ştiri din categoria
Bosnia: au lăsat armele deoparte, nu și ura
Purificarea etnică persistă în Bosnia la 15 ani de la încheierea războiului civil, a atenționat președintele bosniac în serviciu, Haris Silajdzic, într-un interviu acordat CNN.
„Epurarea etnică există încă. Oamenii nu s-au întors încă la casele lor. Sute de mii dintre acești oameni sunt răspândiți prin lume. Asta e problema,” a declarat președintele musulman. Silajdzic a adăugat că separatismul în Bosnia este astăzi mai profund ca niciodată. Oamenii nu au respectat măsurile din acordul de pace care care ar fi permis refugiaților să se întoarcă la casele lor.
Liderul bosniac consideră că voturile în alegerile electorale din Bosnia se dau pe criterii etnice și aceasta e tot o consecință a segregării. Convins că favorizarea candidaților, din motive etnice duce la subminarea democrației, Silajdzic a concluzionat: „Dacă am debloca acest mecanism, am putea avea o democrație reală în Bosnia, nu o etnocrație”.
Lordul Paddy Ashdown, reprezentantul internațional al Bosniei și Herțegovinei, contrazice însă opinia președintelui bosniac. Ashdown declară că tratatul de la Dayton care a încheiat războiul din Bosnia a fost de fapt un succes: „Bosnia a progresat în 10 ani mai mult decât Irlanda în 36”. Ashdown a recunoscut totuși că, în ciuda progresului „Bosnia a coborât într-o groapă neagră a corupției, a criminalității și disfuncționalității în mijlocul Balcanilor.”
Opiniile celor doi oameni politici s-au făcut auzite în aceeași zi în care a fost reluat procesul lui Radovan Karadzic (liderul sârbilor în războiul din Bosnia).
Conform AFP, Karadzic este audiat în cadrul Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI). Fostul lider se apără singur în fața acuzațiilor de crime de război, genocid și crime împotriva umanității comise pe parcursul celor trei ani de război în Bosnia (1993 - 1995). Audierea lui Karadzic a început luni, la 5 ani după ce tribunalul ONU l-a pus sub acuzare. Karadzic riscă să fie condamnat pentru uciderea civililor în timpul asediului asupra orașului Sarajevo și pentru masacrul de la Sbrenița, în care au murit peste 7000 de musulmani.
De-a lungul anilor, mai multe țări au trecut prin experiența tragică a epurărilor etnice. În mai 2008, agenția de știri IRIN raporta că 80.000 de oameni au fost expulzați din Republica Africa de Sud, în urma unui conflict etnic. Violențele s-au soldat cu 62 de morți și 670 răniți. Deși fusese direcționat împotriva somalezilor, etiopienilor, indienilor, pachistanezilor, zimbabweanilor și mozambicanilor, conflictul a făcut victime și în rândul locuitorilor republicii.
În 2005, BBC informa că aproximativ 8500 de evrei au fost evacuați din Fâșia Gaza și s-au adăpostit în așezări din Bancul de Vest.
Conform Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, în timp ce creștinii irakieni reprezintă doar 5% din populația țării, în prezent ei alcătuiesc 40% din refugiații aflați în țările din jurul Irakului. Dacă în 1987, populația creștină din Irak număra 1,4 milioane de oameni, în 2003, aceasta s-a redus la aproximativ 500 000.
Galerie video
Au deschis cutia Pandorei?
scris de Emma Modoran acum 18 ore
Controverse cu fuste scurte și alte picanterii
scris de Norel Iacob acum 2 zile
Ai primit SMS-urile?
scris de Florin Bică acum 3 zile
Religie de groază
scris de Alina Kartman acum 4 zile
Simptomele creştinismului „selfsibil”
scris de Florin Lăiu acum 8 zile




Adaugă un comentariu
Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.