Ahmadinejad, atacat - patru perspective din presă
Atac cu bombă artizanală, petarda unui tânăr fericit să vadă preşedintele, o nouă tentativă de asasinat din partea Sioniştilor israelieni sau o înscenare pentru atragerea simpatiei opiniei publice. Acestea sunt cele patru perspective vehiculate de presă după ce agenţia Reuters a publicat primele informaţii privind un presupus atac, din care preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a scăpat nevătămat.
Miercuri dimineaţă, poliţia iraniană a arestat un bărbat acuzat că ar fi fost implicat într-un atac asupra convoiul care îl transporta pe preşedintele Ahmadinejad, de la aeroportul din oraşul Hamadan către stadionul local, unde urma să ţină un discurs.
Potrivit unei surse prezidenţiale citate de Reuters, preşedintele a scăpat teafăr în urma atacului cu o bombă făcută în casă, însă alte câteva persoane care se aflau în convoi au fost rănite.
În timpul discursului ţinut la stadionul sportiv, Ahmadinejad nu a făcut nicio menţiune despre atac, dar presa nu a întârziat să raporteze despre eveniment.
Agenţia naţională iraniană (IRNA) a transmis că "un tânăr entuziasmat din Hamadan a dat foc unei petarde pentru a-şi exprima fericirea. Nu a provocat niciun fel de inconvenient în mulţimea care îl primea călduros pe preşedinte." Mai mult, IRNA a acuzat presa străină că ar fi denaturat intenţionat informaţiile pentru a denigra imaginea preşedintelui. Totuşi, nu doar presa străină a evaluat negativ incidentul. Agenţia semi-oficială Fars a relatat că preşedintele a fost atacat cu "o grenadă artizanală", iar "explozia a deranjat oamenii prezenţi la faţa locului."
Informaţiile contradictorii sunt privite de specilişti ca o metodă de muşamalizare a unui evenimente care ar putea dăuna imaginii publice a preşedintelui. "Iranul are tot interesul să minimalizeze un astfel de atac, date fiind frământările interne care au urmat după alegerile prezidenţiale de anul trecut," a precizat pentru AP Jim Wals, profesor de studii de securitate la MIT şi specialist în relaţii americano-iraniene.
Analiştii presupun că ar putea fi vorba şi de o înscenare menită să crească simpatia electoratului, întrucât informaţiile privind atacul vin la doar o zi după ce un site al conservatorilor iranieni, mashreghnews.ir, informa că forţele de securitate au arestat un grup terorist din Teheran care plănuia să asasineze oficiali.
Presa internaţională a legat evenimentul şi de acuzaţiile emise luni de preşedintele Ahmadinejad, care a reclamat că ar fi fost atacat în trecut de o grupare de mercenari plătiţi de israelieni pentru a-l ucide.
Taguri:
Recomandăm:
- Țara care a hotărât să renunțe la Internet
- Topul țărilor cu influențe negative în lume
- Iran: Logo-ul Jocurilor Olimpice 2012 este rasist!
- Iranul se oferă să escorteze flotilele care duc ajutoare spre Gaza
- Israel și Iran trimit nave în Marea Roșie
- Premieră: centrala nucleară din Iran produce electricitate
- Pastorul iranian a refuzat iar să se lepede de Christos
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012





