A murit Whitney Houston din cauza drogurilor?
„Să nu credeți că nu mă mai simt tentată de ele (droguri)... Îmi ia un minut să prizez... Trebuie să mă rog ca să scap (de ispită)", Whitney Houston, în 2009, în emisiunea TV The Oprah Winfrey Show.
Vestea morții lui Whitney Houston a reînviat povestea tulburătoare a vieții cântăreței și a ridicat o mare întrebare legată de rolul drogurilor în cazul morții ei. Viața lui Whitney este rezumată în presă pe 3 mari coordonate: vocea de aur care i-a oferit succesul consemnat chiar și în Cartea Recordurilor, căsătoria nefericită cu Bobby Brown și dependența de droguri care i-a adus ruina. Dintre acestea trei, ceea ce pare să conteze cel mai mult acum, în primele ore de după anunțul decesului, este rolul drogurilor în decesul artistei.
Deocamdată însă nu există decât teorii. Conform informațiilor preliminare, nu s-au găsit droguri ilegale în camera de hotel. Doar medicamente prescrise. Trupul neînsuflețit al cântăreței a fost găsit în cada de baie și cauza morții nu poate fi stabilită cu exactitate decât prin autopsie.
Se presupune că ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice. Cu o noapte înainte consumase se pare destul alcool. Combinația de alcool și Xanax e posibil să fi avut un efect fatal sau poate a făcut-o să-și piardă conștiența, fapt care ar fi condus la decesul său prin înecare. Cu gândul la recăderile ei în viciul consumului de droguri, fanii se întreabă cu amărăciune dacă nu cumva drogurile sunt cauza tragicului deces prematur.
O vindecare pusă pe seama lui Dumnezeu

În acel moment Whitney părea că știe bine despre ce vorbește. Experiența ei cu Dumnezeu părea una substanțială.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu și oamenilor care mă iubesc. Dar îi mulțumesc mai ales lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu mă iubește. Îi mulțumesc pentru că mi-a liniștit inima, pentru că nu m-a părăsit niciodată.”
Ce am făcut uneori... L-am părăsit și mi-am văzut de ale mele, dar El nu m-a părăsit niciodată", mărturisea Whitney, citată de celebrity-gossip.net.
Tot lui Dumnezeu Îi era recunoscătoare și pentru că a reușit să rupă cercul vicios al căsniciei „abuzive emoțional", de 14 ani, cu Bobby Brown, băiatul rău al muzicii americane.
„Dacă îmi dai o singură zi de tărie, voi ieși pe ușa aceea și nu mă voi uita înapoi", aceasta a fost rugăciunea lui Whitney care s-a împlinit în 2006, când a plecat de acasă. Whitney a povestit cum i-a spus lui Bobby că pleacă să cumpere zahăr și lapte, și a plecat de fapt direct la aeroport și de acolo la Los Angeles. Divorțul a urmat în 2007.
Whitney își mai amintea, în timpul aceleeași emisiuni, cum în timpul unor înregistrări împreună cu Michael Jackson, din 2001, a privit la chipul bolnăvicios al prietenului ei de 15 ani și și-a zis în sine: „Nu vreau să merg pe același drum".
Recăderea
Însă lucrurile nu au mers cum spera ea în 2009, când a căutat să-și relanseze cariera și viața personală. Optimismul nu i-a fost de ajuns pe scenă, acolo unde vocea ei, aparent iremediabil afectată de consumul de droguri, a trădat-o în cel mai neașteptat mod.
După câteva eșecuri pe scenă, și după critici puternice, Whitney a ajuns din nou la mila drogurilor. În 2010, nega vehement zvonurile că a reînceput să consume, dar în mai 2011 purtătorul ei de cuvânt a confirmat că Whitney a intrat din nou într-un program de reabilitare pentru dependenții de droguri. Vestea venea la doar două luni după ce presa scrisese și despre Kristina, fiica artistei, că a fost surprinsă de camerele video drogându-se cu cocaină la o petrecere.
De ce?
Iată un răspuns dat chiar de Whitney în 2009, conform site-ului examiner.com:
„ E un bulgăre. Uneori te simți bine. Dar apoi ajungi la momentul în care stai acasă și încerci să acoperi ceea ce nu vrei să știe lumea. E dureros. Și apoi vrei mai mult în așa fel încât să nu lași pe nimeni să vadă că plângi. Sau să nu lăsăm pe nimeni să vadă că nu suntem fericiți."
Întrebarea din titlu este cu atât mai pregnantă cu cât lista artiștilor al căror deces a fost asociat cu consumul de droguri este extrem de lungă și arată că nu este vorba de cazuri răzlețe, ci deja de un tipar.
Dintr-o listă Wikipedia, cu 407 personalități notabile a căror moarte a fost asociată cu consumul de droguri, mai mult de jumătate sunt cântăreți sau muzicieni și actori sau actrițe (113, respectiv 108). Toate celelalte domenii care pot lansa în spațiul public celebrități nu au strâns împreună un număr atât de mare precum cele două industrii ale entertaining-ului. Pentru comparație, pe aceeași listă se află 23 scriitori, 18 luptători de wrestling, 6 politicieni, 4 studenți, 3 fotografi, 2 militari etc.
Printre cei mai faimoși cântăreți sau muzicieni a căror moarte s-a datorat drogurilor se numără următorii: Marilyn Monroe († 36 ani), Elvis Presley († 42 ani), Jimi Hendrix († 28 ani), Amy Winehouse († 27 ani), Jim Morrison († 27 ani), John Bonham († 32 ani), bateristul de la Led Zeppelin, Kurt Cobain († 27 ani), chitaristul trupei Nirvana.
Citește și Whitney Houston a murit în ajunul premiilor Grammy
Taguri:
Recomandăm:
- Lideri de opinie la nivel mondial cer legalizarea drogurilor
- BBC a difuzat sinuciderea milionarului Smedley
- Drogurile nu mai sunt la modă în M. Britanie
- Venezuela, o rută majoră a traficului de droguri
- Copiii români consumă droguri de la 14 ani
- 1,8 mld $ în lupta contra criminalității organizate
- Cartelurile mexicane amenință bloggerii
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- 7 lucruri care nu se vor schimba în biserică
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
- Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă
Premieră naţională: proprietarii „construcţiilor verzi" din Cluj vor plăti jumătate din impozit. (Adevărul)
Cum a obţinut Ceauşescu diplomele de Bacalaureat şi licenţă în ştiinţe economice. (Adevărul)
ONG din Grecia: În Atena trăiesc aproximativ 13.000 de persoane fără locuinţă. (Mediafax)
Cum i-a afectat deprecierea leului pe cei care au credite în valută. (Mediafax)




