Următoarele 10 întâlniri pe care Europa nu le poate rata

Pagina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

15 feb 2012 | Economie

În timp ce Grecia pare că se îndreaptă din ce în ce mai repede spre faliment şi poate părăsirea zonei euro, iar liderii euro sunt din ce în ce mai sătui de a găsi soluţii pentru „un sac fără fund", toată lumea se aşteaptă la o catastrofă europeană de proporţii. În acest context de tumult politic, economic şi social cei de la Business Insider au alcătuit o listă cu următoarele 10 întâlniri de gradul trei, care vor afecta Europa. 

 

Astăzi, 15 februarie

ministrul grec de finanteMiniştrii de finanţe din zona euro vor susţine astăzi o conferinţă pentru a discuta dacă autorităţile elene şi-au respectat promisiunile şi au luat destule măsuri de austeritate, inclusiv cele adoptate luni, care au pus Atena pe foc. Unii lideri europeni încă consideră că Grecia nu a strâns destul de mult cureaua pentru a putea evita falimentul şi a putea trăi din banii primiţi de la FMI. Reducerile făcute pur şi simplu nu sunt suficiente pentru a reduce datoria publică a Greciei, astfel încât să fie sustenabilă pe termen lung.

Pagina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Renunţă Grecia la moneda unică? Prognoze şi scenarii 5 efecte ale crizei economice asupra vieții europenilor Românii se gândesc la mâncare şi nu se pregătesc de viitor Citeşte mai mult