Școlile ultra-religioase din Israel ignoră orice știință „seculară”
În condiţiile în care tot mai multe unităţi de învăţământ din lume renunţă la vechile metode de învăţare în favoarea sistemului high-tech, şcolile religioase din Israel nu doar că se ţin departe de acest nou trend, dar oferă copiilor o instruire precară în ceea ce priveşte ştiinţele umaniste şi exacte, accentul fiind pus doar pe cunoaşterea temeinică Torei (legea evreiască).
Faptul că majoritatea copiilor sub 14 ani sunt prea puţin instruiţi la materii precum engleza şi matematica, urmând ca după această vârstă să nu mai studieze astfel de ştiinţe „seculare" a fost catalogat de Stanley Fischer, Guvernatorul Băncii Centrale Israeliene, drept „o problemă gravă şi foarte serioasă".
Mentalitatea evreilor ultra-ortodocşi Haredi este aspru criticată de diverse organizaţii care apreciază că absolvenţii acestor şcoli nu au nicio şansă să se integreze şi să obţină un loc de muncă în societatea modernă.
„Dacă vor continua să ofere o educaţie sub standardele din Lumea a Treia, acesta va fi la sfârşitul lui Israel", a declarat Ben-David, şeful Centrului pentru Politici Sociale şi Cercetare din Israel.
Finanţate parţial sau integral de stat, şcolile religioase sunt conduse de rabini fundamentalişti, care nu au făcut nicio schimbare în aceste unităţi de învăţământ în ultimii 60 de ani, ei pledând pentru un mod de viaţă pios, dedicat respectării legilor lui Dumnezeu.
Biroul Central de Statistică al Israelului a publicat un studiu prin care a arătat că numai 31% dintre şcolile primare Haredi au predat ştiinţe, 54% au predat limba engleză şi 83% matematică.
„Comunităţile ultra-ortodoxe ar trebui încurajate să consolideze competenţele profesionale ale tinerilor săi; un curriculum puternic poate duce la obţinerea unor fonduri de stat", menţionează un raport al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD).
Un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei a declarat că în ultimii doi ani s-au amplificat inspecţiile în şcolile Haredi şi că se are în vedere producerea unei reforme în sistemul de învăţământ israelian, care pune în pericol viitorul copiilor.
Taguri:
Recomandăm:
- Curtea supremă a Israelului e fascistă, spun evreii aşkenazi
- „Desfrânata” - povestea unei fetiţe devenită simbol în Israel
- Ierusalim: protest la deschiderea unei şcoli de fete
- Obama laudă moștenirea culturală a evreilor din SUA
- Cea mai mare reuniune rabinică din Polonia postbelică
- Conflicte în Israel pe tema transportului în comun în Sabat
- Lumea trăieşte ultimele zile
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- 7 lucruri care nu se vor schimba în biserică
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
Marea Britanie, să permită tratamentele FIV pentru femeile în vârstă şi cuplurile de acelaşi sex
Agenţia de consultanţă pe sănătate din Marea Britanie spune că guvernul ar trebui să prelungească perioada de tratament de fertilitate gratuită pentru femeile de până la 42 de ani şi cuplurilor de acelaşi sex. (USA Today)
Cruzime fără limite: Copil lăsat orb de mamă în timpul unui ritual satanic
O mamă din Mexic și-a lăsat orb propriul copil în vârstă de cinci ani, după ce i-a scos ochii cu propriile ei degete în timpul unui ritual satanic, informează surse medicale. (Adevărul)
Caravană anti-avort face turul Canadei
Un grup canadian de militanţi anti-avort începe o campanie majoră pe 29 mai, în care vor călători în întreaga ţară pentru a convinge cetăţenii că este timpul să apere drepturile copiilor nenăscuţi. (Christian Post)
Book of Common Prayer împlineşte 350 de ani
Book of Common Prayer, sau "Cartea de rugăciune comună", o lucrare considerată de mulţi la fel de influentă ca Biblia King James şi piesele lui William Shakespeare, sărbătoreşte aniversarea de 350 de ani.
(Christian Post)




