În premieră: preoţii au sindicat, a hotărât CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că România a încălcat dreptul la libera asociere a clerului din Biserica Ortodoxă Română, care a dorit sa înfiinţeze un sindicat. Astfel preoţii din Mitropolia Olteniei au primit dreptul să fie reprezentanţi într-un sindicat.
Patriarhia Română a aflat cu „uimire" de această decizie şi speră că statul roman va contesta cu fermitate decizia CEDO, care nu este definitivă.
„Hotărârea CEDO reţine total eronat că statutul aşa-numitului sindicat nu ar contraveni prin nimic statutului BOR, Legii cultelor şi canoanelor, însă, în realitate, sindicatul are obiective total incompatibile cu slujirea sacramentală şi pastorală a preoţilor", se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române transmis miercuri.
„O eventuală adoptare finală a acestei hotărâri de către CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constituţională şi legală a cultelor din România şi din statele membre ale Consiliului Europei, asimilând vocaţia sacerdotală misionară cu acţiunea sindicală protestatară", mai se precizează în comunicat.
Taguri:
Recomandăm:
- Reclame cu „Dumnezeu poate vindeca”, interzise de ASA
- Curs biblic online: cum să-ți faci religia relevantă la locul de muncă
- Preşedinţii moderni, în afara bisericilor
- Spania a renunţat la cursurile anti-creştine predate în şcoli
- Raport: creştinismul se mută din Europa în Africa
- Ziua lui Darwin va fi sărbătorită în biserici
- În luna dragostei, să spui NU sexului, e „sexy”
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- 7 lucruri care nu se vor schimba în biserică
- O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
Marea Britanie, să permită tratamentele FIV pentru femeile în vârstă şi cuplurile de acelaşi sex
Agenţia de consultanţă pe sănătate din Marea Britanie spune că guvernul ar trebui să prelungească perioada de tratament de fertilitate gratuită pentru femeile de până la 42 de ani şi cuplurilor de acelaşi sex. (USA Today)
Cruzime fără limite: Copil lăsat orb de mamă în timpul unui ritual satanic
O mamă din Mexic și-a lăsat orb propriul copil în vârstă de cinci ani, după ce i-a scos ochii cu propriile ei degete în timpul unui ritual satanic, informează surse medicale. (Adevărul)
Caravană anti-avort face turul Canadei
Un grup canadian de militanţi anti-avort începe o campanie majoră pe 29 mai, în care vor călători în întreaga ţară pentru a convinge cetăţenii că este timpul să apere drepturile copiilor nenăscuţi. (Christian Post)
Book of Common Prayer împlineşte 350 de ani
Book of Common Prayer, sau "Cartea de rugăciune comună", o lucrare considerată de mulţi la fel de influentă ca Biblia King James şi piesele lui William Shakespeare, sărbătoreşte aniversarea de 350 de ani.
(Christian Post)




