Universităţile româneşti, în topul ruşinii
Sistemul de învăţământ superior din România este marcat de secretomanie, nepotism şi corupţie, arată un raport privind integritatea sistemului academic românesc, întocmit de Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC).
Raportul cuprinde un clasament alcătuit din 42 de universităţi din ţară, evaluate în funcţie de nivelul de corectitudine academică, transparenţă administrativă, calitatea managementului financiar şi a guvernanţei.
În vârful acestui clasament se află Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, cotată cu 4 stele, în vreme ce, la popul opus, se află Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, care nu a putut fi cotată nici măcar cu o singură stea, din maximul de 5. Instituţii cu istorie în învăţământ, precum Universitatea Bucureşti sau Politehnica se poziţionează la jumătatea clasamentului.
Cele mai multe universităţi au fost cotate ca mediocre sau chiar submediocre în ceea ce priveşte integritatea, din cauza unor probleme precum lipsa transparenţei, centralizarea şi politizarea instituţiei sau impostura ştiinţifică. „Unele universităţi au investit în software specific" pentru a depista studenţii plagiatori, „dar continuă să aibă plagiatori drept profesori," arată raportul, citat de Adevărul.
„Nepotismul agravează şi mai mult problemele unui sistem educaţional închis, ridicând semne de întrebare cu privire la obiectivitatea promovărilor. Numărul familiilor universitare a rămas acelaşi în instituţiile de învăţământ superior," relevă acelaşi raport, la care au avut un aport şi Societatea Academică Română (SAR) şi Organizaţia "AdAstra".
Raportat la situaţia anului trecut, când doar 38% dintre universităţi şi-au postat pe site declaraţiile de avere, scrie Gândul, anul acesta 64% dintre rectorate au respectat regula, progres consemnat de documentul CUC.
TOP EVENIMENTE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a recunoscut marţi pentru prima dată că formaţiunea sa este finanţată şi echipată de către Iran, dezminţind totodată că este implicată în traficul de droguri şi spălare de bani. (Mediafax)Mahmoud Ahmadinejad, primul preşedinte convocat de Parlament să răspundă unor interpelări
Parlamentul iranian l-a convocat pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad să răspundă unor interpelări, pentru prima dată de la Revoluţia islamică din 1979 şi până în prezent. (The Guardian)Argentina va înainta o plângere oficială la ONU împotriva tentativei Marii Britanii de a „militariza" Insule Faukland
Tensiunile dintre cele două state au crescut în ultimele două săptămâni, iar Londra a anunțat cu o lună în urmă că va trimite cea mai puternică navă în regiune. (BBC)Gazprom nu poate suplimenta livrările de gaze în UE: Consumatorii din Europa pot utiliza rezervele
Vicepreşedintele Gazprom Alexander Medvedev a reiterat marţi că grupul rus nu poate suplimenta livrările de gaze în Uniunea Europeană, aşa cum au solicitat ţările membre din cauza temperaturilor foarte scăzute. (Ziarul Financiar)Doliu naţional în Bulgaria
Miercuri este declarată zi de doliu naţional în Bulgaria în memoria victimelor inundaţiilor din sudul ţării. Opt persoane au decedat luni, alte două au fost date dispărute în urma ruperii barajului unui lac artificial în apropierea satului Biser. (Agerpres)





