Talibanii impun legea Iadului în nordul Pakistanului

10 iun 2010 | Pe scurt

    Patru milioane de pakistanezi din nord-vestul ţării trăiesc într-o zonă în care drepturile omului nu sunt susţinute şi protejate prin lege, fiind supuşi la numeroase abuzuri din partea regimului taliban, se arată într-un raport al Amnesty International, publicat astăzi.

Foto: michaeltotten.com


    Peste 1.300 de civili au fost omorâţi în timpul luptelor din nordul Pakistanului, în 2009, conform datelor adunate de Amnesty. Talibanii îi ucid pe aceia care le contestă autoritatea, indiferent dacă este vorba despre lideri tribali sau autorităţi guvernamentale. Folosesc adeseori tortura şi nu se sfiesc să îşi ia ca ţinte lucrători ai ONG-urilor, activişti politici şi învăţători.

 

    „Ne-au alungat fetele din şcoli, le-au poruncit bărbaţilor să-şi lase barbă, au ameninţat pe oricine nu a fost pe placul lor. Guvernul şi armata noastră nu au încercat niciodată să ne protejeze", a declarat un învăţător.

 

    Raportul intitulat Ca şi când Iadul ar fi venit peste mine: Criza drepturilor omului din nord-vestul Pakistanului are 130 de pagini şi se bazează pe 300 de interviuri cu persoane din regiunea respectivă şi din zonele adiacente.

 

    Amnesty atrage totodată atenţia că încă un milion de pakistanezi au fost nevoiţi să se refugieze din regiune.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

SUA au testat penicilina pe guatemalezi Pacea în Orientul Mijlociu - posibilă şi urgentă Bulgaria, o ţintă legitimă pentru al-Qaida Citeşte mai mult