SUA și Iranul vorbesc despre război

17 nov 2010 | Politică

Un atac împotriva Iranului ar avea efectele contrare așteptărilor Occidentului, e de părere șeful Pentagonului. În același timp Iranul face cele mai ample exerciții militare de răspuns la un atac aerian.


iranair_400Robert Gates și-a exprimat convingerea că un atac militar împotriva Teheranului ar uni o țară divizată și ar întări angajamentul acesteia de a produce arme nucleare. Secretarul american al apărării a subliniat mai degrabă importanța și impactul sancțiunilor economice, în condițiile în care, spune el, „avem o serie de dovezi ca ayatollahul Khamenei începe să se întrebe dacă Ahmadinejad îl minte în legătură cu impactul sancțiunilor asupra economiei. Și dacă el primește informația reală legată de starea proastă în care se află economia iraniană".


În afara sancțiunilor economice aflate deja în vigoare, opțiunea radicală este aceea a unui atac militar. Mai mulți politicieni sau oficiali de rang inferior americani sau israelieni au exprimat de-a lungul timpului dar și recent convingerea că nu este exclus un atac militar asupra facilităților nucleare ale Iranului.

 

Iranul a început însă de ieri cel mai mare exercițiu de apărare aeriană. Manevrele militare au ca obiectiv testarea capacității țării de a respinge atacuri aeriene. Site-ul postului iranian de limbă engleză Press TV a informat că timp de 5 zile vor fi executate exerciții în apropierea facilităților nucleare. În cadrul lor vor fi testate rachete cu rază lungă de acțiune. Un comandant al Gărzilor Revoluționare a afirmat că forțele de infanterie vor face și ele exerciții în apropierea unităților nucleare „exact ca într-o luptă reală".


Atât dezvoltarea tehnologică nucleară cât și exercițiile militare sunt prezentate de autoritățile de la Teheran ca pur defensive. Iranul rămâne sub sancțiuni economice în timp ce își dezvoltă capacitatea de îmbogățire a uraniului.

Taguri:

razboi, iran, sua,

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Amnesty Int.: Guvernele au ignorat cererile străzii în 2011 Moldovenii, cel mai ridicat nivel de euroscepticism al deceniului David Cameron: Zona euro are nevoie de o guvernare unică Citeşte mai mult