România ar putea ieși din criză anul acesta!
„România are capacitatea să iasă din criză în acest an", e de părere Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Prognoză, citat în Curentul. Cea mai mare probabilitate este ca economia să poată trece în zona creșterii economice pozitive în ultima jumătate a anului.
Cu toate acestea, „de la lună la lună apar schimbări, apar tendinţe negative sau pozitive, astfel că este greu să spunem când vom ieşi din criză.", conhide Ghizdeanu. Soluția văzută de specialiștii CNP pentru stimularea creșterii economice ar fi un salt în absorbţia fondurilor europene.
În schimb ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, crede că evoluţiile din zona euro de care şi România este legată nu sunt generatoare de optimism. „Avem cifre care ne spun că peste două luni va fi mai rău", afirmă Vlădescu. Ministrul consideră că România va sta într-o groapă de potenţial economic o lungă perioadă de timp până când relansarea va putea începe. Noua formă a crizei este un „U" cu baza foarte lungă, o perioadă de așteptare pe care „nu o poate estima nimeni în acest moment", a declarat Vlădescu pentru Antena 3.
Recomandăm:
- Românii trăiesc mai greu şi vinovaţi sunt guvernanţii
- Criza îi face pe angajaţi să plângă la locul de muncă
- Criza europeană benefică pentru americani
- Furtuna perfectă și riscul crizei în formă de U
- OCDE: Economia îşi revine mai greu decât era aşteptat
- Regling: scăpăm de criză în 2-3 ani
- Z. Kovacs: Ungaria nu e Grecia. Suspectăm acțiuni speculative
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a recunoscut marţi pentru prima dată că formaţiunea sa este finanţată şi echipată de către Iran, dezminţind totodată că este implicată în traficul de droguri şi spălare de bani. (Mediafax)Mahmoud Ahmadinejad, primul preşedinte convocat de Parlament să răspundă unor interpelări
Parlamentul iranian l-a convocat pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad să răspundă unor interpelări, pentru prima dată de la Revoluţia islamică din 1979 şi până în prezent. (The Guardian)Argentina va înainta o plângere oficială la ONU împotriva tentativei Marii Britanii de a „militariza" Insule Faukland
Tensiunile dintre cele două state au crescut în ultimele două săptămâni, iar Londra a anunțat cu o lună în urmă că va trimite cea mai puternică navă în regiune. (BBC)Gazprom nu poate suplimenta livrările de gaze în UE: Consumatorii din Europa pot utiliza rezervele
Vicepreşedintele Gazprom Alexander Medvedev a reiterat marţi că grupul rus nu poate suplimenta livrările de gaze în Uniunea Europeană, aşa cum au solicitat ţările membre din cauza temperaturilor foarte scăzute. (Ziarul Financiar)Doliu naţional în Bulgaria
Miercuri este declarată zi de doliu naţional în Bulgaria în memoria victimelor inundaţiilor din sudul ţării. Opt persoane au decedat luni, alte două au fost date dispărute în urma ruperii barajului unui lac artificial în apropierea satului Biser. (Agerpres)




