Republicanii americani apără legea anti-gay
Camera Reprezentanților va apăra legea împotriva căsătoriilor între parteneri de același sex. Demersul vine după ce administrația Obama a considerat că legea este neconstituțională, a declarat miercuri John Boehner, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă.
Legea aflată în vigoare de 15 ani, interzicea căsătoria între parteneri de același sex. Administrația președintelui Obama a declarat luna trecută că nu va mai apăra Legea pentru Apărarea Căsătoriei (DOMA), instituită în 1996 de președintele democrat Bill Clinton.
Ca atare, legea va fi apărată de o serie de avocați din interiorul Casei Albe. Ei vor fi instruiți de Grupul Bipartit de Consultanță Legală. „Consiliul General al Casei Albe a fost îndrumat să inițieze apărarea legală a acestei legi”, a spus Boehner într-o declarație citată de Reuters.
Misiunea grupului va fi aceea de asigurare că „atributul de constituționalitate al acestei legi este decis de curțile judecătorești, și nu de hotărârea unilaterală a președintelui”, a menționat Boehner. Procurorul General Eric Holder a precizat că administrația Obama este în acord cu decizia din 2010 a unei curți federale care a hotărât că legea împotriva căsătoriilor homosexuale este neconstituțională.
Taguri:
Recomandăm:
- Toleranţă sporită faţă de căsătoriile homosexualilor, în SUA
- Liderii creștini îi cer lui Obama să nu uite de săraci
- Anglicanii revizuiesc politica privind clericii gay
- Crește transmiterea HIV printre homosexuali
- Obama: SUA nu sunt în recesiune
- Două milioane de americani se declară gay
- Biblia și Dumnezeu nu au lipsit de la comemorarea 9/11
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)




