Reclamă controversată, retrasă la cererea Vaticanului
Renumita companie de îmbrăcăminte Benetton a fost criticată sever de către Vatican pentru introducerea în cea mai recentă campanie publicitară a unei imagini care îl arată pe Papa Benedict sărutându-l pe gură pe Ahmed el Tayyeb, imam al moscheii Al-Azhar Mosque din Cairo. Miercuri Benetton a retras din campanie imaginea respectivă, scrie France24.
„Trebuie să ne impunem categoric împotriva folosirii acestei imagini a Sfântului Părinte, care a fost manipulată şi exploatată într-un mod neacceptabil într-o campanie publicitară ce urmărește numai scopuri comerciale.", a declarat purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Federico Lombardi.
Reprezentanții Benetton, o companie cu experienţă în campanii publicitare șocante, s-au apărat spunând că scopul campaniei intitulată UNHATE este să lupte împotriva acestei culturi a urii în toate formele ei. În același timp, ei și-au cerut scuze dacă „folosirea imaginii i-a rănit pe credincioși".
Campania lansată internațional miercuri și care promovează simultan și fundația socială Unhate, înfățișează un montaj foto cu mai mulți lideri politici și religioși sărutându-se între ei. Cu perechi precum Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, Barack Obama şi Hu Jintao, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi liderul palestinian Mahmud Abbas, campania nu va trece neobservată în nici un colț al lumii.
(Foto: Reuters)
Taguri:
reclama, united colors of benetton, vatican, papa benedict, ahmed el tayyeb,
Recomandăm:
- Vaticanul cere soluţii pentru tensiunile și pentru creștinii din Orientul Mijlociu
- Papa cere reînnoirea bisericii pentru a preveni abuzul
- Reclamele ne schimbă obiceiurile alimentare
- Vaticanul va deveni prima țară „zero energie” din lume
- Vaticanul pledează pentru crearea unui guvern mondial
- Papa: nimeni nu are dreptul absolut la căsătorie
- Papa Benedict oferă indulgențe participanților la ZMT
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)




