Preşedintele american, acuzat că permite deteriorarea relaţiei cu Israelul
Ronald Lauder, preşedintele Congresului Internaţional al Evreilor, l-a criticat pe preşedintele american Barack Obama, într-o scrisoare deschisă, publicată de The Wall Street Journal şi The Washington Post. Lauder a declarat că Obama a permis o deteriorare dramatică a relaţiilor dintre Statele Unite şi Israel. „Dincolo de încercările sale de a include lumea musulmană, Obama a neglijat serios relaţia cu Israelul", a spus Lauder.
Într-un interviu acordat publicaţiei Der Spiegel, pe această temă, Lauder a atras atenţia asupra faptului că încetinirea procesului de pace din Orient - criticată de administraţia de la Casa Albă - se datorează palestinienilor, nu Israelului. De asemenea, a precizat că Israelul a făcut concesii importante, între acestea fiind acceptarea ideii unui stat palestinian.
Referindu-se la ce ar trebui să facă preşedintele Obama, liderul Congresului Internaţional al Evreilor a spus: „Principala lui preocupare ar trebui să fie Iranul. Regimul de la Teheran ameninţă Israelul şi întreaga lume occidentală prin planurile sale de a construi o bombă nucleară. Acesta e motivul pentru care Obama ar trebui să pună capăt duşmăniei cu Israelul." (Sursa: Der Spiegel)
Recomandăm:
- Curtea supremă a Israelului e fascistă, spun evreii aşkenazi
- Obama şi Merkel vor "acţiuni concertate" pentru economie
- Ierusalim: protest la deschiderea unei şcoli de fete
- Biblia și Dumnezeu nu au lipsit de la comemorarea 9/11
- Obama laudă implicarea voluntarilor adventiști
- Obama: SUA nu sunt în recesiune
- Liderii creștini îi cer lui Obama să nu uite de săraci
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012




