Pornografia, vinovată pentru problemele sexuale ale copiilor

17 ian 2012 | Social

Numărul copiilor care sunt nevoiți să apeleze la ajutorul specialiştilor sau la programe specializate pe tratarea comportamentelor sexuale aberante, este în continuă creştere, scrie ziarul australian The Age. Potrivit specialiștilor, de vină ar fi accesul la pornografie, mult mai facil acum ca urmare a răspândirii device-urilor mobile.

 

iDoar în ultimul an Centrele Împotriva Abuzului Sexual (CASA) din Australia, au finanţat internarea a 237 de copii, în peste 13 locuri, din cauza comportamentelor sexuale deviante. Însă cererea a depășit cu mult posibilitățile de finanțare: 414 de beneficiari au solicitat ajutor de la centru.

 

Problemele copiilor diferă în funcție de vârstă, spune reprezentanții centrului. De obicei, copiii între 10 şi 14 ani sunt aduși la centru după ce au atins inadecvat și fără permisiune un alt copil, sau (valabil în dreptul fetelor) au trimis mesaje pe mobil cu fotografiile lor, în ipostaze senzuale. Adolescenții de 15-17 ani ajung la centru după acțiuni mai grave, precum abuzarea copiilor mai mici.

 

„În mod evident pornografia (e de vină, fiindcă, n.r.) te desensibilizează şi îţi formează o idee greşită despre cum să interacţionezi cu oameni, în special cu femeile", spune Carolyn Worth, de la CASA.

 

„Acesta este un semnal de alarmă pentru părinţi. Nu vă debarasați de idee, nu vă aşteptaţi ca şcolile să vă salveze de probleme, acesta e un lucru care începe acasă şi acolo ar trebui intervenit proactiv", a mai precizat ea.

Surse: SMH, The Age

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Cele mai multe mame minore din Europa se află în România Din ce în ce mai mulţi americani „pro-viaţă” Andreea Paul-Vass: Discriminarea femeilor este și o problemă economică Citeşte mai mult