Polonia catolică alunecă spre secularizare
Bastion al religiei, în special prin comparație cu vecinii europeni, Polonia cunoaște o schimbare spre secularizare. Atât sprijinitorii cât și criticii bisericii din Polonia recunosc trendul, informează The New York Times.
Biserica din Polonia pierde din autoritate și credibilitate, în timp ce o mare parte a populației adoptă un stil de viață secular. În plus se cere public o mai mare separare între biserică și stat, și se denunță pretenția bisericii de a avea autoritate morală asupra individului.
„Suntem considerați muzeul european al catolicismului, dar realitatea nu mai este deloc aceasta", spune Szymon Holownia, director de programe la Religia TV. „Douăzeci de ani de libertate, și religia se evaporă. Aceasta este criza creștinismului în Polonia."
Și sprijinitorii bisericii confirmă trendul. Deși 95% dintre polonezi se declară catolici, numai 41% frecventează biserica. În marile orașe ca Varșovia sau Kracovia numai 20% dintre locuitori participă la biserică. „Se pare că suntem catolici ca adepți culturali, ne identificăm drept catolici, dar nu mergem la biserică", spune Tomasz Terlikowski, editor al publicației catolice conservatoare Fronda.
Dacă participarea la biserică adună totuși procente apreciabile, când vine vorba de acceptarea unor reguli morale în ceea ce privește subiecte fierbinți, atunci susținerea populației scade dramatic. Probleme ca divorțul, avortul, fertilizarea in vitro sunt constant combătute de biserică, spre dezaprobarea majorității populației. Janusz Palikot a pus bazele unui partid al cărui program politic este dat de o platformă anticlericală. „Oamenii nu vor părăsi biserica, dar se vede clar tendința lor de a fi în dezacord cu ceea ce spune biserica", afirmă Palikot.
Schimbarea din Polonia pare a avea mai multe motive, între care cele mai importante sunt pierderea popularității religiei prin moartea papei polonez Ioan Paul al II-lea și implicarea reprezentanților bisericii în politica de partid. Alte motive țin de întoarcerea în țară a polonezilor secularizați din țările occidentale și de revolta acestora și a populației față de autoritatea și influența bisericii asupra statului.
Taguri:
Recomandăm:
- Polonia va prelua mâine președinția UE
- Liderii catolici polonezi s-au rugat pentru unitatea UE
- Partid polonez cere înlăturarea unui crucifix din parlament
- Peste 50% dintre tinerii canadieni nu au o religie
- Crucea desparte Polonia catolică
- Radiografia tragediei poloneze
- Cehia, cea mai secularizată ţară din lume?
ARTICOLE SIMILARE
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, privind „impunitatea” de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări” privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi. (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului” nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)




