Pelerinii vor plăti pentru a-l vedea pe Papă
Oficiali ai Bisericii Catolice din Anglia au anunțat că pelerinii care vor să participe la unul din cele două evenimente publice organizate cu prilejul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, vor plăti până la 39$ pentru acces.
Taxele, o premieră pentru evenimentele papale, se aplică pentru întâlnirea de rugăciune din Hyde Park (Londra), de pe 18 septembrie și pentru ceremonia de beatificare a Cardinalului John Henry Newman (în Birmingham), de pe 19 septembrie.
Biroul de comunicații al bisericii a explicat că biletele reprezintă mai degrabă o taxă de transport - întrucât accesul credincioșilor la evenimente se va face doar grupat, cu autobuze închiriate de parohii - dar că acestea acoperă și costul unui „pachet al pelerinului”, care include și un bilet de metrou.
„Vaticanul înțelege că credincioșii vor fi rugați să aducă o contribuție în vederea vizitei, dar nu sunt taxați propriu-zis. Cei care nu pot plăti, nu vor fi obligați să o facă,” a declarat pentru AP Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
Taguri:
Recomandăm:
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
VIDEO: Hezbollah cere liniște în Beirut
Lider Hezbollah face apel la calm, după ce mai mulți pelegrini libanezi au fost răpiți de rebeli sirieni. Rudele celor 13 bărbați răpiți au incendiat cauciucuri pe străzile Beirutului. (The Guardian)
Teheranul protestează împotriva „paradei gay” de la Eurovision
Iranul a anunțat că și-a retras ambasadorul din Baku (Azerbaijan) pentru a protesta împotriva „insutelor aduse sanctității” islamului cu ocazia Eurovisionului și a „paradei gay” planificate să însoțească evenimentul. (Der Spiegel)
Nu există un model de democrație islamică
E la modă printre liderii occidentali să laude modelul democratic islamic al Indoneziei. Spuneți-i asta lui Asia Lumbantoruan, un creștin a cărui biserică, la periferia Jakartei, a fost incendiată de militanți islamiști. (The New York Times)
Bătălia pentru cine luptă în Israel
Tot mai mulți evrei ultra-ortodocși din Israel nu se mai feresc să se alăture armatei. (The New York Times)
Egipt: Judecătorii dau sentințe pe viață pentru 12 creștini
O curte judecătorească locală a condamnat 12 creștini la închisoare pe viață și a achitat 8 musulmani implicați anul trecut în ciocniri violente, care au provocat moartea a două persoane. (Christian Post)




