Pelerini evacuaţi din cauza unei ameninţări cu bombă

16 aug 2010 | Pe scurt

    Aproximativ 30.000 de persoane aflate în pelerinaj la Lourdes (Franţa) au fost evacuaţi după ce comisariatul local a primit un apel telefonic ce avertiza cu privire la explozia a patru bombe plasate în zona sanctuarului, relatează Newsin.


Foto: oasi.tv    Pelerinii se aflau în apropierea peşterii Lourdes pentru a comemora sărbătoarea Înălţării la cer a Fecioarei Maria. Potrivit presei franceze, un comisariat de poliţie a fost înştiinţat printr-un apel telefonic anonim că, în jurul orelor 15:00 (13:00 GMT), urmau să explodeze patru bombe în sanctuar. Căile de acces către Basilica Imaculatei Concepţii, Basilica Rozariului, Biserica subterană Sfântul Pius al X-lea, serviciile administrative, asociaţia Hospitalité Notre-Dame de Lourdes, dar şi spre grote au fost închise, dar şeful serviciului de presă al lăcaşului, Pierre Adias, a declarat că zona va fi redeschisă "după ce serviciile de stat vor da asigurări că locul este securizat".

 

    Potrivit ziarului Gândul, el a reamintit că pelerinii au mai fost evacuaţi şi în octombrie 2002, tot în urma unei alerte care anunţa amplasarea de bombe în complex.

 

    România Liberă scrie că Lourdes, oraş situat în sud-vestul Franţei în departamentul Hautes-Pyrénées, este cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume.

Taguri:

bomba lourdes

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

SUA au testat penicilina pe guatemalezi Pacea în Orientul Mijlociu - posibilă şi urgentă Bulgaria, o ţintă legitimă pentru al-Qaida Citeşte mai mult