Pastorul iranian a refuzat iar să se lepede de Christos
Autoritățile iraniene i-au oferit încă un prilej pastorului creștin Youcef Nadarkhani să renunțe la credința în Christos și să recunoască autoitatea profetului Mohamed, în schimbul eliberării sale, informează agenția de știri BosNewsLife.
Youcef Nadarkhani, liderul uneia dintre cele mai mari comunităţi creştine protestante din Iran, a fost arestat, în octombrie 2009, pentru că s-a opus ca fiului său să îi fie impuse învăţăturile coranice. Ulterior i s-au adus şi acuzaţii potrivit cărora ar fi încercat să îi evanghelizeze pe musulmani şi, ca urmare, a fost condamnat la moarte.
Iranul a fost aspru criticat de comunitatea internaţională, fiind acuzat de încălcarea Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Iranul a aderat, oficial, la Carta Drepturilor Omului, iar Constituţia iraniană recunoaşte dreptul la libertate religioasă. În ciuda persecuţiei şi a piedicilor, numărul creştinilor din Iran a crescut de la 500, în 1979, la cca. 100.000, în prezent.
Sursa: Știri creștine
Taguri:
iran, discriminare, persecutie, crestini persecutati, persecutii crestini,
Recomandăm:
- 5 creștini iranieni, judecați pentru blasfemie
- Un pilot a refuzat să zboare cu doi musulmani la bord
- La fiecare 5 minute un creştin e martirizat
- Țara care a hotărât să renunțe la Internet
- Studiu: 75% din persecuțiile religioase sunt împotriva creștinilor
- Traducerea NIV naște probleme pe chestiuni de gen
- Agenția nucleară din Iran are un nou director
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, privind „impunitatea” de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări” privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi. (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului” nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)




