Partid polonez cere înlăturarea unui crucifix din parlament
Partidul Palikot, care a captat atenția presei internaţionale după ce a reuşit să introducă în parlamentul polonez primii reprezentanţi politici homosexuali şi transsexuali, a devenit din nou subiect de discuție după ce a cerut înlăturarea unui crucifix prezent în sala de adunări, informează BBC.
Cei care au avut iniţiativa petiţiei spun că motivul cererii lor este acela că păstrarea crucii în sala parlamentului contravine prevederilor constituţionale ale statului. Într-o scrisoare adresată președintelui parlamentului, reprezentanţii partidului Palikot susţin că „Republica Poloneză este un stat secular... care ar trebui să fie imparţial în treburi de religie şi filosofie."
Conservatorii s-au opus imediat ideii avansând o contra-petiţie pentru păstrarea crucii în parlament. Liderul partidului, fostul premier Jaroslaw Kaczynski, a descris situaţia ca o „ciocnire între culturi" care ridică probleme nu doar despre religie şi credinţă, ci şi de patriotism şi mândrie naţională, relatează sursa.
Atât pentru liberali cât şi pentru conservatori influenţa Bisericii Catolice asupra societăţii rămâne o problema importantă. Partidul Palikot se opune influenţei bicericii în viaţa politică, promovează drepturile homosexualilor şi îşi propune să liberalizeze avortul. Partidul a devenit al treilea cel mai mare grup parlamentar după alegerile din 9 octombrie.
Taguri:
polonia, partid palikot, simboluri religioase, cruce in parlament,
Recomandăm:
ARTICOLE SIMILARE
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, privind „impunitatea” de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări” privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi. (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului” nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)





