Papa Benedict oferă indulgențe participanților la ZMT

16 aug 2011 | Religie

Participanții la Ziua Mondială a Tineretului vor putea primi indulgențe din partea Papei Benedict al XVI-lea, informează site-ul oficial al evenimentului ZMTRomania.ro.

 

Papa BenedictPotrivit sursei, credincioșiii care participă la orice ceremonie sau activitate religioasă în timpul celei de-a XVI-a Zi Mondială a Tineretului și merg la Împărtășania din finalul evenimentului, pot primi indulgența plenară a Papei.

 

O indulgență parțială va fi acordată credincioșilor indiferent de rolul lor în acest eveniment, scrie catholica.ro, dacă într-un „spirit pocăit, îşi vor înălţa rugăciunile către Domnul, pentru ca tinerii să fie atraşi către caritate şi să primească puterea de a răspândi Evanghelia prin propriul exemplu."

 

Indulgențele aprobate printr-un decret al Penitenţeriei Apostolice, semnat de Cardinalul Fortunato Baldelli, peniţentiar major, şi Gianfranco Girotti, O.F.M. Conv., regent, presupun „iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate păcatelor a căror vină este ştearsă deja," se arată în catehismul catolic. Același document indică faptul că „toţi credincioşii creştini pot să ceară acordarea indulgenţei pentru ei înşişi sau pentru sufletele celor morţi."

(Foto: Time)

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Creștinii și ONU „împărtășesc aceleași obiective” Egipt: revoluția și-a încălcat promisiunile față de femei O descoperire arheologică atestă existenţa oraşului Betleem Citeşte mai mult