Occidentalii sunt predispuși la consumul de grăsimi și alcool
Locuitorii din Occident pot manifesta o modificare a ADN-ului prin care devin predispuși la consumul de grăsimi și alcool, susține un studiu al cercetătorilor de la University of Aberdeen.
Occidentalii au anumite zone ale creierului mult mai ușor stimulabile, în special cele care „gestionează alegerea alimentelor pe care le consumăm", care „ne pot face să poftim după produse bogate în grăsimi și alcool", a spus Dr. Alasdair MacKenzie, conducătorul studiului.
Nu aceeași situație se întâmplă în Asia, unde locuitorii sunt mult mai puțin înclinați spre aceste opțiuni alimentare. MacKenzie a declarat pentru BBC că nici cetățenii din est nu sunt feriți de consumul de grăsimi și alcool dacă merg în occident, întrucât vor avea aceleași probleme prin adaptarea la noua cultură.
Cercetătorii pun modificările genetice pe baza stării societății din secolele trecute când, pentru supraviețuire, europenii s-au axat mult pe o dietă bogată în grăsimi și pe consumul de alcool. În timp aceasta a devenit nu doar dieta căutată ci și cea obișnuită, chiar favorită. „Efectele negative ale grăsimilor și alcoolului așa cum le vedem azi probabil că nu au contat atât de mult atunci, când speranța de viață era undeva între 30 și 40 de ani", a explicat MacKenzie.
Studiul a fost publicat în ediția curentă a Journal of Neuropsychopharmocology.
Taguri:
Recomandăm:
- Românii, printre marii alcoolici ai Europei
- Creierul se distruge la beție
- Tot mai mulți medici englezi sunt „alcoolici funcționali”
- Știința, Biblia și consumul de alcool: 8 motive să renunți
- Peste un sfert din tinerii șoferi au condus băuți
- OMS: Românii beau prea mult alcool
- Primul centru gratuit pentru alcoolici
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)




