O creştină devotată, concediată din cauza respectării duminicii
O creştină devotată din sudul Londrei şi-a dat în judecată angajatorul, după ce a fost obligată să lucreze duminica. Ea susţine că angajatorul său a ştiut de la început că ea merge duminica la biserică şi, în plus, acelaşi angajator i-a permis unui coleg musulman să aibă vinerea liberă.
Celestina Mba, în vârstă de 57 de ani, se ocupa cu îngrijirea copiilor cu probleme de la centrul din Morden, care este condus de consiliul local. La interviul de angajare din 2007 ea a menţionat faptul că nu va putea lucra duminica, iar reprezentanţii consiliului local au asigurat-o că vor găsi o rezolvare.
Cu toate acestea, după câteva luni, managerii centrului au început să introducă ture de duminică în programul Celestinei şi să o ameninţe că vor lua măsuri administrative dacă nu se supune programului. Deşi Celestina a cerut să lucreze sâmbăta, în ture de noapte sau să primească un salariu mai mic pentru a compensa turele de duminica şi colegii săi au fost de acord să o ajute, reprezentanţii consiliului local au pus-o să aleagă între a lucra duminica şi pierderea locului de muncă.
„Îmi place să Îl slujesc pe Dumnezeu şi vreau să fac acest lucru fără constrângeri", a declarat domnişoara Mba, care se închină în fiecare duminică în biserica baptistă de care aparţine şi în care slujeşte.
Domnul Deegan, reprezentantul consiliului local din Morden, a declarat instanţei că nu crede că domnişoara Mba a solicitat ca ziua de duminică să fie liberă şi că nu are cunoştinţă despre un angajat musulman care ar fi primit tratament preferenţial. Audierile continuă.
Reglementările cu privire la drepturile angajaţilor afirmă că angajatorii trebuie să justifice lucrul într-o zi de duminică că fiind imperioasă. Cu toate că nu există cifre oficiale cu privire la numărul de creştini care au refuzat să lucreze duminica, un sondaj din 2005 a aflat că 87% dintre englezii chestionaţi au considerat că o zi liberă respectată de toţi este importantă pentru echilibrul familiei şi viaţa comunităţii.
Cazul Celestinei Mba apare pe fondul preocupărilor crescânde ale creştinilor britanici cu privire la „marginalizarea" religiei în viaţa publică şi la doar câteva zile după discursul Baronesei Warsi (preşedintele partidului conservator) cu privire la „elita liberală" care încearcă să minimalizeze importanţa religiei. De asemenea, problema de fond se referă la 2 aspecte: statutul zilei de duminică, ca zi de închinare promovată de biserică, dar şi graba cu care angajatorii se preocupă de confortul spiritual al credincioșilor altor religii, mai puţin al creştinilor.
Surse: Christian Today, Daily Mail, Daily Telegraph
Recomandăm:
- 80% din membrii bisericilor sunt inactivi și consumatori
- SUA: prima biserică protestantă care se întoarce la catolicism
- B. Ortodoxă Rusă vrea să se limiteze avorturile în țară
- O treime dintre ruși cred că schisma a fost o greșeală
- Anglicanii vor să lupte cu noul ateism
- Biserica și Armata au pierdut din încrederea românilor
- În Germania există 30 de biserici de autostradă
ARTICOLE SIMILARE
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, privind „impunitatea” de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări” privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi. (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului” nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)




