O bombă a explodat într-o biserică ortodoxă

29 iul 2010 | Pe scurt

Incidentul a avut loc ieri în orașul Zaporizhzhya, în sudul Ucrainei, ducând la moartea unei persoane și rănirea altor 8, informează BBC. Explozia vine după zile de proteste ale naționaliștilor de dreapta împotriva vizitei patriarhului moscovit în Ucraina.


ianucovici si kiril    Detonată la intrarea în biserică, bomba a fost una artizanală, după estimările oficiale citate în media ucraineană având echivalentul a 500g TNT. Gestul nu a fost revendicat, iar autoritățile nu au aflat încă cine este în spatele acțiunii. Persoana decedată, în vârstă de 80 de ani, era o călugăriță a Bisericii Sfânta Protecție a Fecioarei, care aparține de Biserica Ortodoxă din Ucraina. Transportată la spital alături de ceilalți răniți, femeia a murit în sala de operații.


    Explozia a avut loc în ziua în care Biserica Ortodoxă din Ucraina sărbătorea pentru a doua oară convertirea la creștinism a prințului Vladimir. În anul 988 Prințul Vladimir a primit creștinismul, fiind punctul de reper al adoptării creștinismului între slavii de răsărit. El și cei 12 fii ai lui s-au botezat, iar a doua zi tot Kievul a fost chemat să treacă prin apa botezului.


    „Creștinismul a fost întotdeauna forța vitală a ucrainienilor care i-a ajutat să reziste în vremurile grele", au afirmat ieri președintele și premierul Ucrainei. Președintele Ianucovici a mai spus că „drumul spre prosperitate nu depinde numai de creșterea economic, ci de credința profundă, de moralitatea înaltă și de spiritualitatea care garantează acordul în societate."


    Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse este, în același timp, și liderul celei mai mari aripi a Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Totuși, unii clerici ortodocși ucrainieni se consideră în afara jurisdicției moscovite. Vizita patriarhului rus în Ucraina a atras numeroase proteste. Anul acesta, pentru prima oară și Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat sărbătoarea convertirii la creștinism.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

SUA au testat penicilina pe guatemalezi Pacea în Orientul Mijlociu - posibilă şi urgentă Bulgaria, o ţintă legitimă pentru al-Qaida Citeşte mai mult